"Doamne, Dumnezeul nostru, Tu, Care împuterniceşti florile şi verdeaţă de pe tot pământul cu căldura soarelui Tău, şi sufletul omenesc cu căldura iubirii Tale,-Tu, Cel ce pe toate le-ai zidit de bunăvoia Ta în cer şi pe pământ şi pe toate le păstrezi prin dragoste şi milă, revarsă, mult-indurate Doamne, peste sufletul meu cel slab şi umilit care se închină Ţie, bunătatea şi darul Tău, şi iubire şi milă peste părinţii mei, peste mai-marii mei şi peste toţi aceia care se ostenesc pentru mine şi care m-au ajutat vreodată cu sfatul şi bunătatea lor.
Fă din sufletul meu un soare călduros pentru sufletul lor, că fiecare din ei să simtă din îndestulare mângâierile şi ajutorul cel venit de la Tine şi revărsat asupra lor prin rugăciunile şi prin dragostea mea fiasca. Îţi vorbeşte, Părinte, inima mea de fiu (fiică), şi ştiu că Tu cunoşti lăuntrul nostru şi că nu Te vei întoarce de la inima mea, atât de dăruită tuturor acelora pentru care Te rog,-daruieste-mi, Doamne, înţelepciune, ca să nu uit niciodată, nici în supărări, nici în necazuri şi nici în bucurie, învăţătura Ta, cum că "binecuvântările părinţilor întăresc casele fiilor", şi iarăşi: "cununa bătrânilor sunt fiii lor şi fala fiilor sunt părinţii lor".
Pentru aceasta, rogu-Te, Doamne, slăvite împărate şi bunule Părinte, întăreşte-mă să cresc înaintea feţei lor cu temerea de Tine şi cu ruşinea de oameni, pentru că, prin curăţirea de orice rău, prin împlinirea oricărui bine, prin fugă de orice păcat şi prin setea de orice virtute, viaţa mea să fie spre mântuirea mea şi a lor. Că Tu eşti, Doamne, Cel ce odinioară ai zis: "Lăsaţi copiii să vină la Mine, că a unora ca acestora este împărăţia cerurilor", şi Ţi-ai pus dumnezeieştile Tale mâini peste căpeţelelor şi i-ai binecuvântat.
Însuţi Tu, Doamne, Iisuse Hristoase, trimite din cerul Tău cel preaînalt binecuvântarea Ta peste mine, robul Tău, şi ajută-mi să fac bucurie părinţilor mei şi să umblu intru cărările Tale cele sfinte, săvârşind numai ce este bun şi plăcut Ţie, că binecuvântat eşti în vecii vecilor. Amin".
Sursa: crestinortodox.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Vremea de Florii, 1 mai şi Paşti. ANM a venit cu prognoza completă
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Horoscop 29 aprilie - 5 mai cu Mihai Voropchievici. Zodia care are parte de o furtună săptămâna următoare
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- BANCUL ZILEI: Sughițul...
- Marina Almășan, plângere penală pentru hărțuire la locul de muncă și abuz în serviciu. Toate detaliile, într-un interviu pentru Spectacola.ro
- "Şi l-aţi omorât, în mod barbar, pe Ceauşescu". Dan Ciachir, moment de calmitate și ropote de aplauze: "A fost condamnat după propriul său Cod penal"
- Adrian Elicopter de Luptă, student la Academia de Poliție, după scandalul cu bătaia: Mi-am riscat poziția de student / Toți care mă acuză de violență fizică să nu uite că totul a început la Nuba
- Burduja a rupt gura târgului. Cum a venit să-și depună candidatura pentru Primăria Capitalei (FOTO+VIDEO)