Rugăciune pentru copilul înfiat
Această rugăciune se rostește în famiile care au înfiat un copil.
"Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, Care ne-ai poruncit să ne iubim unii pe alţii, ajută-ne să împlinim fără împiedicare această poruncă a Ta. Am socotit că este bineplăcut Ţie să înfiem acest copil pe care viaţa l-a lipsit de dragostea părinţilor lui. Dă-ne, Doamne, să-l iubim cu dragostea pe care Tu o sădeşti în inimile noastre. Să găsească la noi dragostea care îi lipseşte şi sufletul lui tulburat să se umple de linişte şi de bucurie.
Dă-i lui să Te iubească din toată inima, iar pe noi să ne respecte după cuviinţă, fiind un copil ascultător şi cuminte. Dă-i lui, Doamne, să iubească Biserica, rugăciunea şi toată fapta cea bună. Dă-i lui, Doamne, să simtă dragostea Ta cea sfântă, care covârşeşte orice dorire. Dă-i lui să fie mădular ales al Bisericii Tale, iar nouă, nevrednicilor, dăruieşte-ne să ducem cu bucurie greutăţile creşterii acestui copil, luminaţi fiind de Tine. Binecuvântează şi sfinţeşte casa noastră, rânduind toate cele de trebuinţă, că de la Tine vine tot binele şi a Ta este slava, cinstea şi închinăciunea, în vecii vecilor. Amin".
Sursa: doxologia.ro
Rugăciune pentru copiii orfani
"Doamne Iisuse Hristoase, Cel ce ne-ai învăţat să ne rugăm unii pentru alţii, ascultă puţina noastră rugăciune pentru copiii care sunt lipsiţi de dragostea părinţilor lor. Tu, Care eşti Fiul Preaiubit al Părintelui Ceresc, ajută-i pe copiii orfani să simtă dragostea Sa sfântă. Tu, Cel ce ai zis: „Fericiţi cei ce plâng, că aceia se vor mângâia”, ajută-i pe copiii orfani să dobândească mângâierea pe care ai făgăduit-o. Dimpreună cu ei, ajută-i şi pe cei care au fost părăsiţi de părinţii lor şi care cresc în foame, frig, mizerie şi durere. Şi dacă vreunii din ei nu au fost luminaţi de Sfântul Botez, mai înainte de orice Te rugăm să rânduieşti naşterea lor în Sfânta Ta Biserică. Doamne, să nu-i laşi fără ajutorul Tău! După cuvântul Sfântului Apostol Pavel, care a zis: „Bucuraţi-vă cu cei ce se bucură, plângeţi cu cei ce plâng”, ar trebui ca inimile noastre să se întristeze pentru suferinţele copiilor greu încercaţi de viaţă.
Cum ne-am putea numi creştini, dacă ne-am îmbuiba de toate bunătăţile, în timp ce alţii rabdă foame şi frig? Sau cum am putea să cerem ajutorul Tău, de nu-i vom ajuta la rândul nostru pe cei ce au nevoie de ajutor? Luminează-ne pe noi, Doamne, să-i ajutăm cu ce ne stă în putinţă, ca să îndulcim măcar puţin amara lor viaţă. Binecuvântează-i, Doamne, pe aceşti copii necăjiţi, şi pe cei care îi ajută pe ei întăreşte-i şi le răsplăteşte lor după mare mila Ta, ca un bun şi iubitor de oameni. Amin."
Rugăciunea Sfintei Ana pentru dobândirea de prunci
Doamne Dumnezeule, Atotţiitorule, Cel ce numai cu cuvântul Tău ai făcut cerul şi pământul cu toate cele ce sunt într-însele; Dumnezeule, Cel ce ai zis făpturilor Tale să crească şi să se înmulţească, Tu cel ce ai binecuvântat pe Sara, soţia lui Avraam, şi la bătrâneţile ei a născut pe Isaac, şi ai dăruit Anei, ce era stearpă, pe Samuil Prorocul şi alţi copii, dă-mi şi mie roadă pântecelui meu, şi nu mă lăsa să rămân pururea de ocară şi urgie oamenilor. Adonai, Doamne Savaot, Tu Care ştii ocara nerodirii mele, dezleagă-mi durerea inimii mele, deschide pântecele meu, şi pe cea neroditoare arat-o roditoare cu Atotputernicia Ta... Şi orice voi naşte: fecior ori fecioară, o voi închina Sfinţiei Tale cu toată inima, dăruind-o Bisericii Tale pentru a-Ți sluji pururea acolo.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News