Urmărește emisiunea live
Data publicării:

Rudi Gutendorf a murit. A fost o legendă a fotbalului

Autor: Dan Carp | Categorie: Sport
WhatsApp

Fostul antrenor Rudi Gutendorf, care deţine un record mondial în materie de echipe pregătite, a decedat sâmbătă, la vârsta de 93 de ani, anunţă ESPN, care citează presa germană.

Alegeri prezidentiale 2024

Născut la Koblenz, în Germania, Gutendorf şi-a început cariera la TuS Neuendorf, unde a înscris 46 de goluri în 86 de apariţii. În 1955 a debutat în antrenorat, la elveţienii de la FC Lucerna, unde a avut un mandat de cinci ani, cel mai lung din carieră.

După experienţe la mai multe echipe importante din Germania, precum VfB Stuttgart sau Schalke 04, Gutendorf a alternat mandatele de la echipele de club cu cele de la echipele naţionale. Printre acestea se numără Hamburger SV, Real Valladolid, Hertha Berlin şi naţionalele din Chile, Bolivia, Venezuela, Botswana, Trinidad şi Tobago, Australia, Tonga, Tanzania, Nepal, Ghana, Fiji sau Rwanda. Ultima experienţă a avut la conducerea naţionalei din Samoa, în sezonul 2003/2004.

Gutendorf, poreclit “Neobositul Rudi”, a avut o misiune dificilă la naţionala Rwandei, în perioada 1999-2000, la scurt timp după ce ţara s-a confruntat cu un genocid în urma căruia şi-au pierdut viaţa aproximativ un milion de persoane: „Atât de multă ură nu am văzut. Am reuşit să unesc două triburi (n. red. – Tutsi şi Hutu) să joace fotbal. Şi un fotbal bun”, declara antrenorul într-un interviu acordat BBC, în 2013.

În total, Rudi Gutendorf a antrenat 55 de formaţii din 32 de ţări: “Când voi muri, vreau să ştiu că viaţa mea a meritat. De aceea mi-am asumat cele mai mari riscuri”, spunea acesta, în 2015, pentru UEFA.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel