Data actualizării:
Data publicării:

Ruben Loftus-Cheek (Chelsea), ratează finala Europa League

Autor: Eduard Pascu | Categorie: Sport
WhatsApp

Internaţionalul englez Ruben Loftus-Cheek, mijlocaşul echipei Chelsea, va rata finala Europa League la fotbal din cauza unei accidentări pe care a suferit-o în cursul unui meci amical disputat de londonezi în Statele Unite, informează BBC.

Alegeri prezidentiale 2024

În vârstă de 23 ani, Loftus-Cheek a suferit o ruptură a tendonului lui Ahile în cursul partidei cu formaţia americană New England Revoluton, care a avut loc miercuri la Boston, destinată strângerii de fonduri pentru susţinerea campaniei clubului împotriva antisemitismului şi rasismului.

Fotbalistul a fost consultat joi de un specialist care a decis să-l supună unei intervenţii chirurgicale, astfel că Loftus-Cheek nu va putea evolua în final Europa League programată pe 29 mai, la Baku, în care Chelsea o va înfrunta pe rivala sa londoneză Arsenal.

Ruben Loftus-Cheek nu va participa nici la turneul final al Ligii Naţiunilor, cu reprezentativa Angliei, care va avea loc în luna iunie, fiind lăsat în afara lotului comunicat joi de selecţionerul Gareth Southgate.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel