Se pare că motivul este cu totul altul: CNSAS urmează să trimită instanţei documente privind colaborarea dintre Wring şi fosta Securitate.
Informaţia a fost făcută publică de ştiripesurse.ro, care menţionează că problemele acesteia cu CNSAS au început acum câteva luni, când s-au cerut informaţii despre acesta printr-o solicitare pe Legea 544/2001 privind liberul acces la informaţii de interes public. Suspiciunile în ceea ce o privesc pe Wring au pronit de la faptul că CV-ul său începe cu anul 1988, când avea deja 33 de ani şi a plecat în Marea Britanie. Potrivit sursei citate, în urma verificărilor făcute de CNSAS a ieşit la iveală că până în 1989 a lucrat ca ghid la Oficiul Naţional de Turism Carpaţi, agenţia de turism a statului, poziţie din care a colaborat cu Securitatea.
Această acuzație lovește și USR, formațiune care a fost etichetată ca partid al urmașilor Securității, din cauză că unii lideri au legături de familie cu ofițeri cu grad înalt din Servicile Secrete.
Wring, acuzată de poliţie politică
Potrivit CNSAS, Roxana Wring ar urma să fie acuzată de poliţie politică, deoarece în urma colaborări sale cu Securitatea, mai mulţi cetăţeni români şi străini au avut de suferit. Ba mai mult, printre persoanele persecutate politic s-ar afla şi membri ai familiei fostei şefe USR Bucureşti.
Consecinţe pentru Wring
După ce CNSAS se va adresa instanţei, Wring ar urma să fie obligată să returneze toate indemnizaţile primite în calitate de consilier general, iar voturile date de aceasta în CGMB vor fi anulate. Tot anulate vor fi şi procesele intentate de Roxana Wring împotriva unor decizii ale CGMB.
Dacă se va dovedi că a colaborat cu Securitatea, Roxana Wring ar putea răspunde penal ca urmare a declaraţiei false de necolaborare cu Securitatea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Horoscop 28 martie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are nevoie de o schimbare. Bucură-te de viață!
- Alternativa din capitalele europene, după interzicerea centralelor pe gaz. Ștefan Pălărie (USR): Nu transportă gaz până în apartament
- AFM, finanțare de 1900 de euro pentru fiecare familie unde venitul pe membru este sub 1700 de lei. Ce este programul ”Prima Conectare”. ”Aduceți civilizația în casa omului”
- Dan Negru mai vrea o lege dacă se decide închiderea supermarketurilor în weekend: Să-i interzică lui Bartoș!
- BANCUL ZILEI: După căsătorie...
- Strategul Cristian Socol, reacție la ultimele date Eurostat despre România. Am depășit și Ungaria. Cea mai mare viteză din ultimii 10 ani
- Şedinţă de Guvern: Modificarea unor măsuri fiscal-bugetare, pe ordinea de zi
- Alexandru Rafila, reacție după ce Oana Sivache (ASSMB) a fost inculpată de DNA
- Un înlocuitor al zahărului, mai dăunător decât zahărul în sine. Medicii trag un semnal de alarmă: Evitați-l!
- Motivul pentru care testele PISA nu sunt relevante pentru România. Marian Staș, coordonator de programe educaționale: Analfabetismul logic e problema