Rovana Plumb, Sevil Shhaideh. Ludovic Orban, despre decizia PSD: Nici nu mă aşteptam la altceva
Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a afirmat luni că decizia PSD de a le susţine pe viceprim-ministrul Sevil Shhaideh şi pe ministrul Rovana Plumb este o hotărâre luată de Liviu Dragnea, liderul social-democraţilor, de la care spune că nu avea alte aşteptări.
"Păi, dacă 'capo di tutti capi' este cel care i-a instigat pe miniştrii respectivi să realizeze acest transfer nelegal şi neconstituţional către Consiliul Judeţean al lacului cu pricina, nici nu mă aşteptam ca domnul Dragnea să hotărască altceva. Riscă să se transforme într-un grup infracţional organizat, care are ca obiectiv salvarea din ghearele justiţiei a celor care au săvârşit fapte penale şi distrugerea independenţei judecătoreşti, a instituţiilor care sunt angajate în lupta pentru dreptate, împotriva corupţiei", a susţinut Orban după şedinţa Biroului Executiv al partidului.
El a adăugat că Liviu Dragnea nu este cercetat pentru că este preşedinte al PSD, ci pentru că "a săvârşit" diferite fapte.
"Cred că trebuie să înceteze cu victimizarea şi să accepte că există după faptă şi răsplată. El a săvârşit diferite fapte, cum este fapta de a ţine ani de zile angajaţi pe bani publici la CJ Teleorman care de fapt au lucrat la sediul PSD şi nu au muncit nicio singură zi pentru binele comunităţii din judeţul Teleorman", a afirmat Orban.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News