Data actualizării:
Data publicării:

Rovana Plumb replică dură pentru Liviu Dragnea. "Riscăm să pierdem guvernarea"

Autor: Roxana Neagu | Categorie: Politica
WhatsApp

Președinta interimară a PSD, Rovana Plumb, îi răspunde tranșant coordonatorului politic al PSD, Liviu Dragnea, care a declarat că PSD nu are președinte. 

"În toate momentele sale importante, PSD s-a comportat ca o echipă. Asta trebuie să se întâmple și acum. Astăzi, PSD e condus de o echipă solida; trebuie să acționam și în continuare ca o echipa - nu să ne atacăm unii pe alții. Dezbinarea ar fi un avantaj nesperat doar pentru adversarii noștri.
Premierul Victor Ponta a propus prelungirea unui interimat votat și acceptat de BPN. Susțin această formulă și cred că toți colegii mei ar trebui să o susțină; președintele Consiliului National, conform statutului, asigură conducerea partidului pentru orice perioadă de interimat, între Congrese.

Cei care vorbesc despre organizarea unui congres acum nu se raportează la binele PSD, ci la speranțele oponenților noștri. Nu avem de ce să organizăm congrese prin care să facem jocurile adversarilor PSD, pentru că riscăm ca, pe parcurs, să pierdem guvernarea dar și aliații pe care îi avem. Iar de câștigat nu am câștiga nimic. Nu cred că trebuie să continuăm să ne atacam aliații și poziția pe care o avem în prezent; continuarea guvernării este o prioritate; la fel și rezolvarea problemelor în justiție de către Victor Ponta. Am încredere în deciziile lui Victor Ponta, așa cum am avut încredere în toți acești ani. Sper să acționăm cu toții ca o echipă, și în continuare; avem o conducere funcțională, susținută de decizii ale BPN", a declarat Rovana Plumb, potrivit unui comunicat de presă al PSD.

Liviu Dragnea: La PSD nu există președinte interimar

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel