Data publicării:
Rovana Plumb, în cazul votului pentru MRU la SIE. "Se conturează această decizie"
Rovana Plumb, președintele Consiliului Național al PSD, a declarat că din pozițiile exprimate până în prezent, se conturează ideea de a vota împotriva numirii lui Mihai Răzvan Ungureanu la SIE.
"Va fi discutată și analizată această propunere și va fi o decizie politică în urma Biroului Permanent. (...) Din consultările pe care le-am avut cu colegii mei și din pozițiile exprimate se conturează această decizie de a vota împotrivă", a declarat, joi, Rovana Plumb, la sediul Ministerului Finanțelor, după o întâlnire cu delegația Comisiei Europene.
VEZI ȘI: VICTOR PONTA, mesaj privind nominalizarea lui MRU la SIE
Ea și-a exprimat un punct de vedere față de această nominalizare, care "coincide cu al premierului", referitor la faptul că prin decizia președintelui Klaus Iohannis nu s-a respectat echilibrul Putere — Opoziție convenit anterior în privința numirilor la SRI și SIE.
De asemenea, Rovana Plumb a arătat că șeful statului nu s-a consultat cu nimeni în cazul lui Ungureanu.
"Cel de-al treilea punct pe care mi-l exprim este acela că Mihai-Răzvan Ungureanu este un simbol al PDL-ismului și știți foarte bine că, în 2012, cei care eram atunci în Parlamentul României am votat pentru a trece moțiunea de cenzură împotriva Guvernului condus atunci de Mihai-Răzvan Ungureanu", a adăugat Rovana Plumb, care îi ține locul lui Victor Ponta la șefia PSD, până când acesta se va întoarce în țară, notează Agerpres.
Preşedintele Klaus Iohannis l-a nominalizat, miercuri, pentru funcţia de director al Serviciului de Informaţii Externe pe Mihai-Răzvan Ungureanu, informând cele două Camere ale Parlamentului despre această nominalizare.
VEZI ȘI: Bogdan Chirieac, observație-cheie și prognoză pentru votul în cazul MRU, director SIE
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News