Data publicării:

Ursul din Dâmboviţa a fost ucis

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp

Comuna Buciumeni a fost terorizată de un urs care a coborât în sat şi a atacat trei persoane. De dimineaţă, animalul a ucis un bărbat de 72 de ani, iar spre amiază a atacat o femeie şi un bărbat. Aurica Popa, femeia atacată de urs, a fost transportată de urgenţă la un spital din Capitală. Ea a suferit mai multe răni, cea mai gravă fiind în zona coapsei.

Update: Şeful Poliţiei Judeţene Dâmboviţa a declarat pentru DeCe News că elicopterul MAI a mai detectat, în aceeaşi zonă, o ursoaică cu doi pui.

Până la finalizarea analizelor ANSVD nu se ştie dacă ursul împuşcat este cel care a ucis o persoană şi a rănit alte două.

Update: Ursul a fost împuşcat în apropierea gării Pietroşiţa. ANSVD ridică animalul mort de pe marginea râului Ialomiţa pentru a-l duce la analize. Ursul are în jur de 150 de kilograme. Deocamdată nu se ştie dacă acesta este animalul care a ucis un bărbat şi a mai rănit alte două persoane.

Update: Localnicii susţin că în jurul orei 21:00 s-au auzit 5 sau şase focuri de armă. Aceştia susţin că ursul  ar fii fost împuşcat, dar deocamdată nu se cunosc mai multe detalii.

Update: De la ora 22:45 elicopterul MAI a început să survoleze zona. Localnicii fac şi mici glume susţinând că această acţiune este numai de "ochii lumii". Zona este împădurită şi este dificil să găseşti un animal pe timpul nopţii.

Update: Elicopterul MAI nu a decolat încă din Capitală. Din informaţiile DeCe News acesta va pleca în aproximativ 30  de minute. Autorităţile consideră că sunt slabe şanse ca în această noapte să poată găsi ursul.

Mâine dimineaţă, în jurul orei 7:30 va demara o acţiune în forţă cu mai multe echipe de vânători şi cu elicopterul MAI. Ministrul Mediului şi Preşedintele CJ Dâmboviţa se află încă la faţa locului.

Update: S-a dispus monitorizarea  DN71, între localităţile Fieni şi Moroieni. Aria de vânătoare are peste 10.000 de hectare şi, din estimările oficiale, în zonă ar trăi 35 de urşi.

Update: Din informaţiile DeCe News, animalul care a atacat trei persoane ar fi o ursoiacă. Aceasta a avut doi pui care ar fi fost prinşi într-un laţ pus de braconieri.

Update: Ministrul Mediiului, Rovana Plumb şi preşedintele Consiliului Judeţean dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu au dat dispoziţie primrilor să informeze cetăţenii să părăsească locuinţa.  Comunele vizate sunt: Buciumeni, Pietroşita, Runcu şi Moroieni. Interdicţia este valabilă în seara asta şi toată ziua de duminică, dacă nu se prinde ursul între timp.

Update: Chiar în aceste zile, pe raza comunei Runcu se desfăşoară sărbătoarea câmpenească "Sâmbra Oilor". Aceasta sărbătoreşte transhumanţa şi aduce mii de oameni anual în această zonă.

Update: Autorităţile iau în calcul ca atacurile să nu fi aparţinut unui singur urs. În acest moment se urmăresc mai mulţi urşi.

Update: Autorităţile iau în calcul restrângerea ariei în care localnicii au voie să se deplaseze.

Update: Ministrul de Interne, Mircea Duşa a  dispus deplasarea unui elicoper pe raza comunei Buciumeni. Vânătorii au ordin de tragere, deocamdată doar cu tranchilizante.  Elicopterul MAI este dotat cu sistem de teledetectare.

Aurica Popa este o rudă mai îndepărtată cu ministrul Rovana Plumb. Femeia se afla la stână în momentul în care a fost atacată de urs. "Ruda mea, atacată de urs, are două fracturi şi multe plăgi", a explicat Rovana Plumb.

"Suntem aici să urmărim asasinul. Am primit autorizaţia să tragem în animal, deocamdată doar cu tranchilizante. Eu sunt chiar de aici din zonă, aici am copilărit, dar nu am auzit niciodată de astfel de cazuri", a explicat Rovana Plumb, care s-a deplasat la faţa locului.

"Trebuie să acţionăm în această noapte pentru a prinde acest animal deviant. Specialiştii îl suspectează de turbare. Este esenţial să-l recoltăm în această noapte. Doamne fereşte să se mai întâmple vreo altă tragedie", a mai spus Rovana Plumb.

Ursul care a atacat trei persoane este la această oră vânat de echipe de vânători. Autorităţile au decis să ucidă animalul pentru că pune în pericol vieţile oamenilor.

Locuitorii comunei Buciumeni sunt speriaţi de ceea ce s-a petrecut astăzi. Mulţi oameni au grădini sau coteţe spre marginea satului, dar au spus că nu vor mai merge acolo până nu este prins ursul.

"Un echipaj al jandarmeriei se află în zonă, în satul Dealu Mare, localitatea Buciumeni. Femeia a fost transportată până la drumul principal unde va fi preluată de o ambulanţă", a declarat Ciprian Vătăşelu, purtător de cuvânt Jandarmeria Dâmboviţa.

"Am înţeles că s-a plecat în urmărirea acestui urs, iar zona este administrată de un fond privat de vânătoare. Ursul trebuie prins şi cred că va fi tranchilizat şi, eventual, mutat. În această zonă s-au făcut multe fructe şi ursul a coborât prin pădurea de pini pentru hrană, însă până acum nu s-a întâmplat aşa ceva. Este pentru prima dată în comuna noastră şi în zonele vecine", a declarat Ion Dicu, primar Pietroşiţa.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel