Rovana Plumb: Am atras 855 milioane de euro într-un an
Ministrul Mediului, Rovana Plumb, a semnat, vineri, un contract de finanțare în valoare de 40 de milioane de euro implementat de Consiliul Județean Vâlcea. Social-democrata a precizat cu acest prilej că prin Programul Operațional Sectorial Mediu s-a reușit anul acesta atragerea a 855 de milioane de euro, sumă de patru ori mai mare decât cea intrată în țară în ultimii cinci ani cu acest program.
"În momentul de faţă, Programul Operaţional Sectorial (POS) Mediu, a adus 855 milioane de euro într-un an de zile faţă de 197 milioane de euro cât au fost aduşi în ţară în cinci ani de zile. Practic, anul trecut, când am preluat POR, România avea o rată de absorbţie a fondurilor europene de 4 % şi un cuantum de 197 milioane de euro. Am adus aceşti bani cu programul oprit patru luni şi jumătate din punct de vedere al plăţii ca urmare a nereguluilor constatate până în octombrie 2011 de Comisia Eoropeană. S-a lucrat zi şi noapte şi am reuşit până în acest moment să aducem încă 855 de milioane de euro, ceea ce înseamnă că avem o absorbţie pe POR Mediu de peste un milliard de euro, cu o rată de absorbţie de aproape 25 %", a spus ministrul, citat de obiectiv.info.
Vâlcea este al 27-lea județ care a semnat un contract de finanțare pentru un proiect privind sistemul integrat al managementului deșeurilor. POR Mediu trebuie să atragă în următorii 7 ani alte 6000 de milioane de euro, a apreciat Plumb.
"Dacă pentru perioada de programare 2007-2013 suma aferentă acestui program a fost de 1,1 miliarde de euro, pentru următoarea perioadă, 2014-2020, pentru a ne atinge şi îndeplini angajamentele asumate prin tratatul de aderare avem nevoie de 600 milioane de euro", a mai spus ministrul Mediului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News