'Preocuparea noastră este aceea de a ne face treaba zi de zi în interesul românilor. Cred că această rocadă la guvernare se va realiza în termenul agreat de coaliţie, astfel încât până pe data de 1 iunie să avem instalat un nou Guvern la Palatul Victoria', a spus Lucian Bode.
Oficialul a menţionat că nu are cunoştinţă despre momentul în care premierul Nicolae Ciucă îşi va da demisia.
'Nu ştiu dacă o va face joi, vineri sau sâmbătă. Cert este că un nou Guvern vom avea la Palatul Victoria cel mai târziu la 1 iunie. Trebuie să ţinem cont şi de ce au spus şi liderii coaliţiei, şi anume, principala noastră preocupare este acum să soluţionăm revendicările personalului din educaţie şi odată cu soluţionarea acestui conflict putem să intrăm şi în linie dreaptă cu negocierile pentru noua structură a Guvernul', a afirmat Bode.
Ministrul Afacerilor Interne a fost prezent, marţi, în judeţul Vaslui, unde a avut loc inaugurarea Punctului de Trecere a Frontierei Bumbăta - Leova, scrie Agerpres.
VEZI ȘI: UDMR se așează din nou la masa negocierilor. Csoma Botond: Trebuie să luăm anumite măsuri
"Din câte am înţeles, negocierile sunt suspendate. Nu pot să vă dau detalii, că nu avem despre ce să discutăm, despre un nou mandat. Negocierile au fost suspendate. Când se vor relua aceste negocieri, vom participa din nou la negociere. (...) N-am ce să vă spun aici, pentru că nu ştiu efectiv. Mandatul nostru este acela, participăm la negocieri şi vom vedea. Nu s-a schimbat nimic", a afirmat Csoma Botond la Parlament.
El a menţionat că nu poate da detalii despre ministere pentru că nu s-a luat nicio decizie şi că PSD şi PNL nu au transmis când vor putea fi reluate aceste negocieri.
"Vom participa. Am luat decizia de a participa în continuare la aceste negocieri şi vom vedea", a adăugat Csoma Botond.
"Trebuie să luăm anumite măsuri"
Liderul deputaţilor UDMR a arătat că se ştie despre problemele semnalate de preşedintele PSD, Marcel Ciolacu.
"În principiu, suntem de acord cu această declaraţie, pentru că nu poate să aibă coaliţia alte priorităţi decât acele priorităţi care există şi în societate şi trebuie să luăm anumite măsuri. Deci, din acest punct de vedere, nu pot să spun că nu pot să fiu de acord cu ce a declarat domnul Ciolacu. Sigur că am ştiut şi de salariile profesorilor, şi de pensiile speciale, nu sunt nişte probleme, deja persistă de ceva timp, dar în principiu pot să fiu de acord că nu poate să existe alte priorităţi pentru coaliţia de guvernare faţă de priorităţile pe care le are şi societatea în general. (...) Am avut un protocol privind rotativa, care nu e de ieri, nu e de alaltăieri, era vorba că până la sfârşitul lunii mai trebuie să se producă această rotativă", a spus Csoma Botond, care a precizat că nu doreşte să intre în polemica dintre PSD şi şi PNL, scrie Agerpres.
Potrivit acestuia, "problemele spinoase", respectiv salariile profesorilor şi pensiile speciale, nu pot fi rezolvate de pe o zi pe alta. ... Citește mai mult AICI:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Elicopterul în care s-ar afla președintele Iranului, prăbușit. Chirieac: Se va da vina pe Israel şi pe Occident. Tensiunile vor ajunge la cer
- UPDATE: Semiluna Roșie a Iranului neagă faptul că ar fi fost găsit elicopterul / Elicopterul în care s-ar afla președintele Iranului, Ebrahim Raisi, s-a prăbușit
- Ce cred românii când văd un poliţist. "În occident nu există mentalitatea asta"
- Elicopterul în care s-ar afla președintele Iranului, prăbușit. Răzvan Munteanu, două posibile scenarii. "Există riscul să nu aflăm niciodată varianta oficială"
- Gelozia, minciuna şi manipularea asociată cu dependenţa de droguri, impact asupra relaţiilor de cuplu. Radu Leca: Sunt singurul din România care o spune
- Orașul despre care Daniel Buzdugan spune că ar putea fi Salonicul României - Foto în articol
- Ce a făcut președintele Iranului, Ebrahim Raisi, înainte de accidentul cu elicopterul
- Compania de apă controlată de Ion Dumitrel, CJ Alba, usucă la buzunare. Doi pensionari speciali, la robinet
- Nu faceţi plăţi online când sunteţi conectaţi la reţele publice de WIFI. Avertismentul Asociaţiei Române a Băncilor
- "Nasty” și-a ales candidatul pentru București! Pe cine susține fostul tenismen?