DeCe News a organizat dezbaterea Roşia Montană, cât valorează, o dezbatere pe teme economice privind proiectul de extragere a aurului de la Roşia Montană. Au participat doamna profesor Afrodita Iorgulescu, Tiberiu Andrioaiei, directorul patronatelor din construcții și Ionel Blănculescu. Dezbaterea a fost moderată de Val Vâlcu și Bogdan Chirieac.

Transcriptul dezbaterii Roşia Montană, cât valorează, organizată de www.dcnews.ro.

Bodgan Chirieac: Bună ziua doamnelor şi domnilor, vă mulţumim pentru participarea la această a doua dezbatere organizată de ziarul nostru online, dcnews, în legătură cu un subiect fierbinte pentru economie, pentru societate, pentru viitoare campanie electorală din România, şi anume subiectul Roşia Montană. l am alături pe directorul ziarului dcnews.ro, domnul Val Vâlcu.

Val Vâlcu: Da, vă mulţumesc. Doamna profesor Afrodita Iorgulescu, de la ASE, este alături de noi, pentru că discutăm de dimensiuena economică a problemei. Am discutat deja despre situaţia legată de mediu. Domnul Tiberiu Andrioaiei, directorul patronatelor din Construcţii, şi analistul economic Ionel Blănculescu, un observator atent al acestei zone.

Aş începe, de fapt, cu o concluzie şi o întrebare esenţială, domnule Blănculescu. Va câştiga suficient România din această exploatare, din acest proiect?

Ionel Blănculescu: Noi am mai discutat despre acest subiect în România. Astăzi desfăşurăm această dezbatere într-un moment extrem de încordat al Uniunii Europene şi al României, bineînţeles, şi anume o situaţia complicată din punct de vedere financiar, în special, şi economic. Cu atât mai mult ar trebui să conştientizăm importanţa unor astfel de proiecte, fie că vorbim de Roşia Montană, fie că vorbim de alte proiecte. Cam 70 de proiecte au fost anunţate deunăzi de Guvernul României. Problema nu este numai Roşia Montană. Problema este în general, ce facem în România pentru a putea să operaţionalizăm proiecte de mare anvergură care ar avea menirea să oprească acest şir de tăieri continue de venituri, de afectare continuă a nivelului de trai al românilor şi, în sfârşit, să facă în aşa fel încât veniturile la bugetul de stat să crească şi, bineînţeles, direct sau indirect, veniturile oamenilor, cetăţenilor să crească. Iată că dezbaterea noastră are loc astăzi la o zi după ce am fost anunţaţi oficial de către FMI că vom intra într-o mare furtună, dacă mai era nevoie să ne anunţe, pentru că o ştiam de un an de zile. Ştiam că 2012 va fi un an greu. Deci, iată că vorbim astăzi de unul dintre proiectele esenţiale şi importante din zona mineritului din România, într-un moment poate mai mult decât prielnic. Este un moment în care cu toţii trebuie să ne deşteptăm, cu toţii trebuie să renunţăm la această prudenţă excesivă la care suntem sugestionaţi să apelăm. Nu este corespunzătoare această pudenţă excesivă, este recomandată o prudenţă raţională. A nu-ţi asuma niciun risc este atributul oamenilor slabi, atributul popoarelor perdante. Dacă nu ne vom asuma nici măcar aceste riscuri măsurabile, car epot fi controlate vizavi de astfel de proiecte din zona minieră, să nu ne aşteptăm ca în România vom mai putea să existăm mulţi ani de acum încolo, decât într-o zonă de sărăcie extremă, spre care ne îndreptăm.

Ca o primă concluzie, trebuie să ne asumăm, chiar dacă sunt anumite riscuri pe care trbuie să ni le manageriem foarte corect, chiar dacă vor fi anumite pierderi legate de acest proiect, în special în zona culturală, pentru că am văzut că discuţia s-a mutat foarte mult în zona. Probabil că toţi simţim la un moment dat că trebuie să facem anumite alegeri. Adică nu vom putea să ţinem neatins firul de iarbă în contiţiile în care bătrânii, copii, angajaţii României şi-au prăbuşit nivelul de trai şi aproape că au ajuns să se roage ca acest proiect să demareze odată. Pentru că de 14 ani vorbim despre un proiect care nici în ziua de astăzi nu poate fi pus în operă.

Val Vâlcu. Da, vă mulţumesc. Doamna Iorgulesu, un constant critic al proiectului are un comentariu. Doamna profesor, vă rog.

Afrodita Iorgulescu: Spunea domul Blănculescu că ne asumăm nişte riscuri, că avem nişte nevoi de bani. Amintesc domnului Blănculescu că o resursă cum este aurul, cotată la bursă, într-o economie de piaţă, regula este ca atunci când ai o întreprindere, o exploatare de aur, dacă preţul aurului este mic o închizi şi o conservi, când creşte preţul aurului îi dai drumu şi faci bine ţării. În anul 2007, toate minele de aur din ţară au fost închise. Nu am auzit o motivare de ce au fost închise. Să zicem că au fost închise pentru că nu erau rentabile. Deja, în 2006 rpeţul aurului începuse să crească. Acum a ajuns la 1800-1900 de dolari pe uncie, faţă de 300 de dolari pe uncie, prin anul 2003, când a demarat proiectul Întrebarea normală care se pune este nu cumva acum minele statului erau rentabile. S-a făcut un calcul? De ce au fost închise şi dezafectate? Într-o logică normală trebuiau păstrate, conservate şi acum, când preţul aurului a crescut, trebuia ca cel puţin una să fie repornită, pentru interesul statului.

Consider că faptul că au fost închise şi aruncarea în şomaj a unui număr de oameni a fost folosit ca presiune pentru ca acest proiect să fie deschis. Deci consider că este cel puțin o lipsă de comunicare, dacă nu o greșeală că statul nu ne face cunoscut un studiu care să spună dacă nu cumva minele erau rentabile acuma și cât pierde statul pentru că sunt închise aceste mine. Legat de riscuri, riscurile sunt imense, domnule Blănculescu. Tocmai ca să nu ne aruncăm cu capul în țară. Avem în țară foarte mulți mineri disponibilizați. Nu am văzut că se zbate nimeni să le acorde locul lor de muncă. Nu am văzut nicio reclamă pe televizor, că și aceia mor de foame. Și aceia tricotează pentru cinci lei. De ce atâta grijă pentru minerii din aur și nu și pentru ceilalți mineri. De ce? Pentru interesul cui?

Nu există nicio justificare, să știe toată lumea, pentru deschiderea de noi exploatări de aur. Avem nevoie de cărbuni, avem nevoie de protrol, dar nu are nimeni nevoie de aur. După cum a sugerat un studiu făcut de anul trecut, se spune foarte clar. Producția globală de aur este de aproximativ 2600 de tone pe an, consumul industrial este de sub 400 de tone pe an. Pe scară mondială, statele dețin peste 25000 de tone de aur, subicient industriei pentru peste 60 de ani de acum încolo, în ritmul actual de consum, chiar dacă nu se recupereayă nimic din aurul folosit industrial. Și aici este iar un punct care trebuie subliniat, pentru că față de petrol, care se consumă, față de cărbune, care se consumă, aurul poate fi recuperat într-un procent care ajunge până la aproape 100%. Deci justificare nu este.

Are România nevoie de aur? Banca Națională spune că nu are. În lumea mare, se vede clar că nu este nevoie de aur. Și atunci pentru ce această exploatare. Pentru ce să dăm peste 80% din acest aur în afară. Avem ingineri, avem intreprinderi...Întâi să vedem dacă nu putem face rentabile exploatarea în România.

Bogdan Chirieac: Dacă îmi permiteți o scurtă intervenție. Vroiam să vă spun, doamna profesor...Cum adică nu avem nevoie de aur? Eu cred că e o goană după aur acum în lume, ca un asset de refugiu, cum ați spune dumneavoastră, cu o valoare de refugiu. Are nevoie și România.

Afrodita Iorgulescu: Stați puțin, da. Repet, nu are nevoie ca de petrol sau de cărbune. Și dacă este nevoie, înseamnă că în primul rând avem și noi nevoie. Și atunci de ce să-l dăm în proporție de peste 80%, domnule. Vă spune ce spune Constituția. Știți ce spune de resursele minerale? Că trebuie exploatate în interesul statului. Atâta că interesul național nu mai definit în nicio lege. Am căutat în legea minelor din 1924 și acolo era definit interesul național. Acolo se spunea că capitalul românesc să fie de 60%. După multe presiuni internaționale s-a ajuns la 50%. Dar nu 20%. Ăsta nu e interes național.

Val Vîlcu: Mă iertați că vă înrerup, dar nu se mai înțelege nimic dacă sărim de la una la alta. Sărim de la minele de aur la nevoia națională, de la interesul pieței mondiale, la interesul statelor. Trebuie să le luăm pe rând. Domnul Blănculescu urmează, după aceea o să-l rog pe domnul Andrioaiei, din perspectiva domniei sale, de om de afaceri, de om care știe să facă analiza dintre riscuri și beneficii, să ne facă acestă analiză. Dar domnule Blănculescu, vroiați să faceți un comentariu. Vă rog.

Ionel Blănculescu: Da. După intervenția mea exhaustivă de la începutul acestei deybateri, sunt obligat să intru pe zona de analiză tehnică, economic, având în vedere că doamna profesor reprezintă un curent de gândire din societatea românească marcat de analiza emoțională și nu rațională, și din acest motiv aș dori să abordez analiza rațională. Acest proiect, din anul 1999, când a primit licența de exploatare pentru 20 de ani, deci este un dat, s-a bazat pe un studiu geologic care, din informațiile mele, a costat investitorul în jur 120 de milioane de dolari. Acest studiu geologic crescând valoarea rezervei de la 25-30 de tone, atât cât avea în scripte statul român, la cele 300 de tone de care vorbim, de aur. Desigur că după război mulți viteji se atată. Deci după ce investești 120 de milioane de dolari, după ce lucrezi 7 ani la acest studiu, făcând 1200 de foraje la 300 m adâncime, din metru în metru și din metru în metru luând probe și ducându/le la două care mari de expertiză din Canada și ajungând la acest rezultat care pe undeva ar trebui să bucure poporul român, pentru că altfel trăiam mai departe cu ideea că în solul Roșiei Montane se află acele 25 de tone de aur.

Pe de altă parte, am efectuat, și doamna profesor trebuie să cunoască ce înseamnă analiza de senzitivitate, o analiză economică de senzitivitate în care am venit cu două variabile care se numesc prețul aurului astăzi, față de prețul calculat de către companiei de 900 de dolari, la 1800 de dolari pe uncie, și de asemenea alte elemente care ne-au condus la ce? La o concluzie potrivit cătreia statul român câștigă în cei 27 de ani de exploatare a acestui proiect, din care primii doi ani perioada de construcție, 16 ani perioada de exploatare, 9 ani perioada de închidere și de reabilitare ecologică a teritorului, din taxe, impozite și revedențe, plus participarea la profit, o sumă de 5,8 miliarde de dolari. Bani care vor intra în această țară și în bugetul acestei țări destul de sărăcite. Desigur că unii ar putea să spună: da, de ce avem nevoie de aceste miliarde. Avem nevoie de aceste miliarde de dolari pentru plata pensiilor, plata salariilor, pentru a nu mai sta cu mâna întinsă la creditori internaționali care oricum din ce în ce mai puțin ne vor împrumuta. Și după cum știm, anul viitor avem nevoie de un necesar de vreo 16 miliarde de euro. Pe de altă parte, efectul de multiplicare, și îmi permit în fața doamnei profesor să îi spun că în acest caz efectul este pozitiv pe orizontală, în acest caz efectul de multiplicare este de 3,5 ori. Asta înseamnă că în economia reală, pe orizontala și verticala ei, efectul acelor 5,8 miliarde de dolari pe care lke încasează direct statul va ajunge la în jur de 20 de miliarde de dolari în timpul celor 27 de ani. Ce înseamnă acest lucru. Acest lucru înseamnă un real motor pentru economia româniei, pentru foarte multe companii.

Se apreciază că în jur de 1000 de companii vor fi în legătură cu acest proiect. IMM/uri care vor asigura salarii la oameni, forță de muncă, etc. Dacă vă dau un exemplu similar acestei situații, veți constata că din Petrom, care a fost la fel de controversat la porivatizare, la bugetul de stat au ajuns 16 miliarde de euro. 10 miliarde de euro direct, sub formă de taxe și impozite, și 6 miliarde de euro, sub formă de investiții, ultima fiind centrala electrică de la Petrobrazi. Deci să nu credeți că banii care se transferă pentru pensii, pentru salarii, pentru angajați, pentru serviciile statului vin cumva căzuți din cer. Ei trebuie produși. E normal ca atunci când produci un ban, banul miroase urât. Zona miroase urât. E rău să intri pe un șantier, dar până la urmă cineva trebuie să genereze venituri pentru stat.

Și eu cred că ar trebui să ne deranjăm mai puțin față de ceea ce se întâmplă, dacă acest lucru nu afectează în mod radical sau în mod periculos mediul economic sau celelalte tipuri de mediu în care ne desfășurăm activitatea. Adică haideți să trecem odată de la această vorbă despre cum ar trebui să arate țara și să facem ceea ce fac și alte state. Sunt 500 de exploatări eurifere care funcționează foarte bine cu această cianură blamată. Nimeni nu spune că procesul de cianurare se aplică în domeniul minier numai în 13%, iar celelalte 87% se aplică în industria metalurgică, siderurgică. Nu am văzut pe nimeni în fața unui combinat să protesteze. Să fim puțin mai realiști și să lăsăm la o parte aceste temeri nefondate care nu fac altceva decât să arunce în derizoriu orice fel de proiect al României, oricare ar fi el.

Val Vîlcu: Domnule director, vă rog...

Tiberiu Andrioaiei: Într-adevăr, o dispută importantă. Sunt foarte multe lucruri de spun. Aș încerca să sintetizez două laturi. Considerațiile generale și considerații specifice. La considerații generale, haideți să înțelegem că în ziua de astăzi este mai puțin esențial dacă ai sau nu resurse, atât timp cât nu știi să le folosești. Și poporul român a cam atătat această capacitate. A găsi în aceste moment un investitor atât de specializat într-o industrie dificilă, cu un capital bine structurat, cu un proiect foarte bine pus la punct și testat în multe zone ale lumii, ar fi o mare eroare din partea noastră să nu-l utilizăm. A acționa doar emoțional, vreau să vă asigur că nu hrănește pe nimeni, ce ar fi ca noi, administratorii de companii, indiferent că este vorba de o companie privată sau de administratorul unei instituții academice, de exemplu, ce ar însemna ca aceștia să reacționeze emoțional? Cu siguranță că nu ar merge nimeni cu salariul acasă. În aceste condiții, tot ceea ce vorbim noi este vorba de managementul riscului. Ori nu văd nicun risc care nu poate fi controla în acest moment. Pe cale de consecință, acest proiect ar trebui să pornească cât mai repede. Dacă vorbim de considerații specifice, pot să vă asigur că noi, constructorii care suntem foarte afectați în această perioadă, facem foarte multe demersuri pentru a găsi instrumente și oportunități pentru a relansa economia. În aceste momente mă aflu într-o misiunea economică în Olanda, la Amsterdam şi la Haga, în disperare efectiv pentru a căuta investiţii, pentru a căuta pqrteneri, pentru că noi avem o competenţă specializată, pe care am făcut-o în zeci de ani şi nu vrem să o epuizăm acum, mai ales când avem o asemenea oportunitate. Constructorii români deja au lucrat la acest proiect. Iar în momentul în care va începe la modul efectiv, cu siguranţă în următorii 10-20 de ani, este vorba poate chiar de o generaţie, va trebui să lăsăm să se dezvolte pe orizontală tot ceea ce înseamnă economie, nu numai să creşti consumul, cât pentru a putea atrage şi alţi investitori, să ne permitem să ne desfăşurăm activitatea la noi acasă.

Val Vîlcu: Da, doamna profesor aveaţi un comentariu, vă rog.

Afrodita Iorgulescu: Da. Aveam mai multe nu numai unul. Nu pe scurt, că e foarte important. Am impresioa că domnii nu înţeleg încă lucrurile. Noi nu suntem emoţionali. Am scris sute de pagini de nouă ani încoace, cu date concrete. Suntem foarte enervaţi că nu ţine nimeni cont. Le-am scris pe degeaba. Nu ne-a plătit nimeni, ca pe reclamele de la televizor. Şi nu ne ia nimeni în seamă, de-aia suntem emoţionali, ca că nu zicem enervaţi. Să le luăm pe rând, domnul Blănculescu. Licenţa de exploatare 47/1999, dacă vreţi detalii, ca să ştiţi că nu vorbim emoţional. Am cercetat mii de documente. S-a dat pentru exploatarea veche a statului. Nu s-a dat pentru proiect. Aici sunt foarte multe încălcări ale legii, făcute ca să ce? Licenţa de exploatare s-a dat pentru Mininvest, ca titular, şi pentru RMGC, ca afiliat. Legea minelor nu prevede titular şi afiliat. Este licenţă de exploatare. Mininvest exploata la Roşia Montană. A fostă băgat şi RGMC să exploreze....

Val Vîlcu. O clipă. Sunt chestii mult prea tehnice pentru public. Noi încercăm să...

Afrodita Iorgulescu: Păi zice domnul Blănculescu că...

Ionel Blănculescu: Doamna profesor, aţi sesizat Parchetul?

Afrodita Iorgulesu: Da.

Val Vîlcu: Deci dacă sunt ilegalităţi în contract, sesizaţi Parchetul, dacă nu, noi vorbeam acuma de...

Afrodita Iorgulesu: Am sesizat Parchetul în 2005.

Ionel Blănculescu: Şi care este rezoluţia Parchetului?

Afrodita Iorgulesu: N-am primit nimic.

Val Vîlcu: Dacă ne întoarcem la probleme de patrimoniu, dacă ne întoarcem la istorie am pierdut această oportunitate de a duce un subiect până la capăt. Acum să ne concentrăm, şi vă rog doamna profesor, aveţi expertiză economică, pe problematica economică. Dacă sărim la problematica legată de legalitate, nu mai ajungem niciunde.

Bodgan Chirieac: Doamna profesor, să prezumăm că afacerea va fi perfect legală. Ar fi interesant, domnul Vîlcu, să facem o dezbatere şi pe legalitate.

Val Vîlcu: Fără îndoială, dar acum ar trebui să ne concentrăm pe problematica economică. Vorbea domnul Blănculescu de acest afect de bulgăre de zăpadă. Care ar fi, domnule director, acest efect al bulgărelui de zăpadă. Ce alte domenii ar fi implicate, pe orizontală, pe verticală... Ce domenii ar urma să beneficieze semnificativ de această investiţie.

Tiberiu Andrioaiei: Noi, constructorii, pentru că suntem implicaţi în tot ceea ce înseamnă verificarea de edificii, cu siguranţă că pe lângă partea de proiect propriu-zis, acolo unde putem participa la infrastructură, la ridicarea barajului, cu siguranţă că toată acea zonă se va dezvolta şi va necesita ridicarea de spitale, de şcoli, de grădiniţe. Tot medul economic se va dezvolta pe orizontală, pe care de concesinţă tot ceea ce se întâmplă acum, inclusiv la nivel rezidenţial se vor dezvolta o serie de contrucţii în zonă. Nimeni nu poate ignora aşa ceva. Aceste lucruri trebuie puse în calcul şi trebuie să ne dăm seama în orice clipă ce efect psihologic vor avea asupra populaţiei, care dinnou va intra în cţmpul muncii şi va crea un cerc al virtuţii de data aceasta. Aşa ne intereseazp pe noi, administratorii de companii, care avem sub risc patrimoniul propriu, dar avem şi grija pentru angajaţii noştri şi grija pentru a plăti taxe la stat. În aceşti termeni trebuie gândit proiectul şi noi aşa facem în acest moment.

Val Vîlcu: Domnule Blănculescu, dacă mai puteţi detalia ce înseamnă acest proiect dintr-o zonă minusculă la nivel naţional, în întreaga economie. Adică se vor simţi efecte în Alba, unde e proiectul? Se vor simţi efecte în Tulcea, în Iaşi, în Timişoara?

Ionel Blănculescu: Trebuie precizat că discutăm despre un proiect naţional şi nu local. Roşia Montană nu este un proiect local, este un proiect naţional. Atâta timp cât aproximativ 1000 de companii, IMM, vor fi angrenate..Să dau un exemplu. Pe fluxul tehnologic, la un moment dat minereul care cuprinde şi aurul este concasat. Şi intră în nişte cilindii. S-au purtat discuţii cu producători români, care au spus în felul următor: sutem metalurgişti. Putem să facem bilele din acest cilindru. Demaraţi proiectul şi ne apucăm de treabă, pentru că nu putem înainte de demararea proiectului să producem costuri, fabricând aceste bile care sunt foarte importante în procesul tehnologic. Deci vor fi foarte multe companii atât din domeniul producţiei, cât şi din domeniul construcţiilor. Vor fi foarte mulţi oameni angrenaţi în acest proiect. Dacă ne uităm la ceea ce s-a întâmplat cu celălalt proiect naţional, Petrom, acolo efectul de multiplicare a fost de 2,5 ori, dovedit.. Deci noi acum discutăm de un proiect la care s-a dovedit acest afect de multiplicare de 2,5 ori. Adică dacă proiectul produce 10 miliarde, asta înseamnă că în economia orizontală efectul va fi de 25 de miliarde. Şi când spunem că proiectul Roşia Montană va avea un factor de multiplicare de 3,5 ori, tocmai din acest motiv vă dau exemplul Petrom, să arătăm că se poate întâmpla. Desigur că este greu pentru populaţie să înţeleagă acest efect de multiplicare. Pentru noi este foarte simplu, pentru că noi lucrăm cu acest instrument. Pentru populaţie este foarte greu să înţeleagă efectul de levier, care loveşte populaţia în cap, dacă pot să spun aşa, zilnic, datorită sistemului bancar din România. Deci trebuie să eliminăm şi această idee să nu accesăm absolut deloc termenii pe care îi uzităm, pentru că sunt foarte importanţi. Oamenii trebuie să înţeleagă că poate factorul de multiplicare, chiar dacă sună tehnic, poate este cel mai importnt produs al acestui proiect. Deci faptul că în loc să discutăm numai de 5,8 miliarde de dolari, care vor intra în bugetele locale, să discutăm de 20 de miliarde de dolari, care este acest efect de multiplicare. Atât se va resimţi în economia românească. Ia gândiţi-vă cu BNR crează acum acea bancă punte. Haideţi să creăm şi noi proiecte puncte. 5,6,7 astfel de proiecte punte. Şi acestea să poată să genereze în sfârşit o creştere economică în România. Stăm la mila unui Jeffrey Franks, care nu ştie altceva decât să ne înveţe cum să tăiem, în condiţiile în care directorul FMI Christine Lagarde ne spune foarte clar uitaţi de austeritate, austeritatea nu a dus la nimic bun, treceţi pe relansare economică. Cum vom putea trece pe relansare economică, întorcând spatele la astfel de proiecte cum e Roşia Montană, cum va fi mâine-poimâine centrala de la Cernavodă. Pentru că mulţi vor spune cum să mai construim grupurile 3 şi patru în condiţiile în care Germania închide până în 2022 toate facilităţile nuclear, noi ne apucăm să construim acum facilităţi nucleare. Ne apucă, că nu avem ce face. Avem nevoie ne energie, pengtru că altfel bătrânul, pensionarul va plăti de nu va mai şti de el, în condiţiile în care la Cernavodă poluăm atmosfera nuclear, în partea cealaltă poluăm firul de iarbă şi blocăm accesul la cele 100 şi ceva de ipotetice galerii. Rămânem ancoraţi în teoria galeriilor subterane sau mergem în teoria nivelului de trai, să facem şi noi în aşa fel încât oamenii noştri să treacă de la 200 de euro la 2000 de euro. Mă bat pentru aceste proiecte, iar cei care mai cred că putem obţine nivel de trai fără astfel de proiecte cred că ar trebui să îşi revizuiască atitudinea.

Bogdan Chirieac: Eu aş vrea să îl întreb pe domul director, pentru că spunea despre investiţiile făcute deja. Aţi putea detalia? Până la urmă, Gold Corporation ce investiţii a făcut acolo. Spunea domnul Blănculescu de 120 de milioane, investiţia în prospectarea geologică...

Tiberiu Andrioaiei: Să luăm în consideraţie doar faptul că înainte să înceapă proiectul deja au lucrat în partea pregătitoare peste 130 de companii de construcţii. Vă daţi seama că judeţul Alba nu poate acoperi nici măcar 2% - 5% din această dimensiune. Deci iată că vorbim de o anvergură naţională pentru acest proiect, care încă nu a început. Dacă vorbim de încă 15 case de arhitectură, de 1500-1500 de angajaţi, poate chiar mai mult, iată că vorbim de o dimensiune naţională. Nu trebuie să uităm că în momentul în care proiectul va porni, constructorii vor dori neapărat să participe la acest proiect, indiferent de unde vor fi ei. Fiecare are o anumită competenţă, depinde de zonă şi îşi pot permite să delege anumite echipe pentru acest proiect, dar cu atât mai mult ce înseamnă acest proiect pe orizontală. Pentru că impactul teribil pentru noi va fi pe industria orizontală.

Bogdan Chirieac: Doamna profesor. Domnul Blănculescu a ridicat multe puncte de vedere în legătură cu dezvoltarea economică. Poate aţi putea detalia, epntru că punctele de vedere ale domnului Blănculesu pentru noi, pentru nespecialişti, pentru oamenii de media, nouă ni se par pertinente. Apoi aveţi datele exacte furnizate de domnul Andrioaiei. 1600 de angajaţi, case de arhitectură, case de prospecţie...

Afrodita Iorgulescu: Nu cred că vă interesează şi punctul meu de vedere. Mă dezamăgeşte teribil ceea ce spune domnul Blănculescu. O să-i dau să citească ce am scris noi de nouă ani, sper că îşi va schimba părerea. Pe scurt, iau toate problemele. Încă o dată, licenţa de exploatare este pentru mina veche care a fost închisă în 2006. RMGC nu are licenţa de exploatare pentru acest proiect. Bun. Spune-i că România o să câştige 5,8 miliarde. Când o să-i câştige? Peste 12 ani. Efectul de multiplicare...Nu se foloseşte tehnica multiplicatorie la proiecte aşa de mari. Rezultatele s-au obţinut introducând la calcul cifrele exagerate furnizate de companie, de asta s-a ajuns la multiplicare 3,5 şi la 19 miliarde care se flutură pe toate canalele. Uitaţi-vă la mina Mata (???) din Noua Zeelandă. E un studiu acolo exact cu multiplicatorii şi o să vedeţi care este realitateaAm aflat de pe internet că la mina aceea, asta nouă cu mijloace moderne, lucrează 92 de oameni. Indirect s-au mai creat 43 de locuri de muncă. Legat de cifrele vehiculate de companie, numărul locurilor de muncă directe. În 2002 erau 500. În 2004, erau 560. În 2005 erau 600. În 2010 erau 880 de locuri de muncă. Compania Gabriel a plătit în 2003 un studiu care să facă calculul locurilor de muncă, etc. L-au scos de pe site. Spuneau că în medie 217 locuri de muncă directe pe an, cu maximul de 876 de locuri de muncă în al 8-lea an de viaţă. Şi anume pentru personal salariat (manageri, secretari, superintendent de mină, şef de magazieetc), în medie 29 de locuri, cu maxim de 34 de locuri de muncă în anii -1, 1 şi doi. Iar legat de forţa de muncă cu ora, cum îi zic acolo (şofer de camion, operator de foraj, membru în echipa de explozii, mecanic, ajutor mecanic, sudor, etc), 187 de locuri în medie, cu maximum de 248 în anul opt de viaţă.

Val Vîlcu: Din ce înţeleg eu, în Noua Zeelandă, se face exploatare cu cianuri. Şi doi, aşa proastă cum e profitabilitatea, totuşi Noua Zeelandă, care e o ţară extrem de bogată, o face. Pentru mine lucrurile se bat cap în cap. Ori noi suntem prea bogaţi, ca să nu ne trebuiască asemenea exploatări, ori sunt profituri în zonă. Şi dacă cianurile sunt aşa rele, de ce le foloseşte Finlanda, Noua Zeelandă şi alte ţări foarte dezvoltate.

Afrodita Iorgulescu: Răspunsul e pe Internet. Vă spun acuma. Se exploatează într-adevăr cu cianuri în lume, dar unde? În zone pustii, departe de oameni. Strict legat de cantităţi, trebuie să ştiţi că acolo unde este o explaotare veche de 2000 de ani a rămas doar restul de aur. Concentraţia este doar de 1,3 grame de aur la tonă. Păi în Finlanda este de 4 şi ceva ori, în Spania de 6 ori, în Groenlanda de 20 de grame la tonă. Sunt exploatări noi, în zone izolate. Aici de face iazul de decantare la 2 km de Abdrud. În Noua Zeelandă a fost o mincă veche care a funcţionat 73 de ani. A produs 174.160 kg de aur. Din 11 milioane tone de minereu. În 73 de ani. Păi ştiţi ce face proiectul acesta? Are 3 milioane de tone minereu anual. Deci în 16 ani, cât minereu trebuie scos...Mina cea nouă din Noua Zeelandă are o capacitate de 10 ori mai mică, două iazuri de decantare, suprafaţa de 394 de hectare. Cea de la Roşia Montană are peste 2000 de hectare, într-o zonă populată.

Val Vîlcu: Cu singura precizare că o fi minereul ala sărac, dar noi suntem şi mai săraci. Domnul director Andrioaiei. Aveţi un comentariu...

Tiberiu Andrioaiei: Sunt suprins să constat că doamna profesor susţine proiectul făcndu-şi atâtea griji pentru investitori. În acelaşi timp, sub formă de negociere fiecare trbuie să-şi vadă interesul. Interesul nostru e ca să îi facem pe investitori, indiferent cine ar fi ei, să îşi închidă circuitele financiare în ţara noastră. Până la urmă, gestionăm nişte riscuri, ne interesează soarta angajaţilor noştri. Cu siguranţă această multiplicare pe orizontală este fermă şi evidentă şi nu avem voie să ratăm această oportunitate.

Val Vîlcu: Domnule Blănculescu, spunea doamna profesor că investiţia nu ar fi atât de profitabilă. Există alte planuri de investiţie, există în zonă agroturism? Din ce ar putea trăi acel oraş care ar putea fi ameninţat mai degrabă de foame în prezent, decât de alte pericole...

Ionel Blănculescu: Încă o dată, miza nu este acel oraş. Miza este România. Este un proiect naţional. Din punctul meu de vedere, proiectul este eficient, este profitabil pentru toate părţile implicare, pentru că se va folosi ultima tehnoloie, cea mai modernă. Faptul că în România va exista o uzină, pentru că acolo se va produce totul, inclusiv procesul de cianurare...Deci faptul că discutăm despre ultima variantă de tehnologie folosită, acest lucru va face ca şi acel 1,3 grame de aur din tona de minereu să fie extrasă, pentru că până la urmă problema nu este că avem 1,3 sau 2,7. Problema este că există aur, există argint, iar aceste doiuă elemente vor fi extrase, cu sau fără vrerea noastră, pentru că discutăm de un proiect care în foarte scurt timp va primi autorizaţia de mediu, pentru că din punct de vedere al protecţiei mediului sunt îndeplinite toate condiţiile. Şi iar peste puţin timp va primi şi autorizaţia de construcţie. Şi vom asista în perioada 2012-2014 la construcţia uzinei, iar din 2015 să sperăm că acest proiect va genera venituri. Pentru că acest proiect va deveni operaţional.

Afrodita Iorgulescu: Constat că domnul Blănculescu s-a autopronunţat. Dânsul ştie ce va hotărî Ministerul Mediului, ştie când i se va da lincenţa. E foarte grav ce spuneţi. Noi ştim că această afacere e rpemeditată tocmai din 1995, câns s-a încheiat primul contract, ca să zic aşa. În alb. Când s-a conturat proiectul acesta cu patru mine...Sunteţi român şi trebuie să ştiţi

Bogdan Chirieac: Şi eu sunt român şi nu ştiu. Noi încercăm o dezbatere adresată în primul rând cititorilor DeCe News, pe teme economice, ca să înţelegem de ce atâtea proiecte în România (privatizarea petrom, concesionarea rezervelor de petrol şi gaze) nu au întâmpinat nicio opoziţie, iar acest proiect care înseamnă nişte miliarde, întâmpină o opoziţie de 14-15 ani. Şi a devenit principalul subiect politic al acestei ţări în acest moment. Şi atunci din această cauză încercăm să desprindem ceva de aici.

Ionel Blănculescu: De ce la exploatările din Marea Neagră, care caută aur negru... De ce nu protestaţi şi asupra acelor acţiuni

Afrodita Iorgulescu: Protestăm, nicio grijă. O să protestăm. Mâine poimâine dăm dumul la un material de 30 de pagini în care demonstrăm tot mecanismul de lucru al RMGC-ului. O să vedeţi acolo, domnule Blănculescu.

Ionel Blănculescu: Concluzia mea este că faceţi parte din această mişcare de protest internaţională. Indignaţii din Spania sau indignații din România, sau ocupați Wall Street. Este o mișcare de protest internațională. Noi știm acest lucru. Vă respectăm această dorință, acțiune a dumneavostră. Numai dați-ne voie să construim, să putem să operaționaliyăm proiectele României.

Val Vîlcu: Apropo de construcții. Care ar fi ponderea investitori români / investitori străini. Cu ce se aleg românii din această antrepriză, domnule Andrioaiei?

Tiberiu Andrioaiei: Din datele pe care le avem până în acest moment, participarea românească este de 100%. Ceea ce a demonstrat că societățile de construcții au competența necesară să facă acest proiect la toate dimensiunile lui. Din alt punct de vedere, aș vrea să îi răspund doamnei profesor, pentru că văd că se consumă foarte multă energie pentru a ni se explica cum nu se pot face lucruri. Orice administrator de companie de pe lumea asta trebuie să se străduiască să vadă cum se pot realiza lucrurile. E adevărat că există și oponenți ai proiectelor. De regulă, cei care nu sunt implicați în sistem, sau într-un proiect. Înțelegem și aceste lucruri, gestionăm și astfel riscuri, dar vă asigur că este risipă de energie. Noi facem tot posibilul să vedem cum se poate realiza așa ceva. Și atunci o să vedeți, constructorii români sunt capabili să lucreze oriunde, pe dimensiunea orizontală și verticală a acestui proiect.

Val Vîlcu: Ce se întâmplă cu muncitorii după încheierea proiectului. După cei 12-16 ani...

Tiberiu Andrioaiei: Proiectul pentru noi, nu reprezintă o problemă din acest punct de vedere, pentru că în mediul nostru suntem învățați să lucrăm pe proiecte. Permanent, când un proiect se termină, începe un altul și așa mai departe. Important este să avem un bazin suficient de proiecte, încât să nu pierdem resurse, să nu pierdem competența și să nu pierdem valoarea cu care trebuie să ne batem la nivel mondial, într-o lume globalizată. Acesta este oportunitatea noastră pentru următoarele generații și nu o vom scăpa.

Val Vîlcu: Domnule Blănculescu, cum apreciați sistemul de impozite, de taxe și redevențe. E o zonă delicată aici și poate ne plasați în context general, mondial.

Ionel Blănculescu: La momentul acesta discutăm de o redevență de 4%. Există anumite informații că redevența va crește la 6%. Sunt valori destul de mari, pentru că aceste valori nu se raportează la diferența între venituri și cheltuieli, ci efectiv pe întreaga cantitate exploatată și vândută, ceea ce înseamnă sume foarte foarte mari. Gândiți-vă că dacă la scenariul meu cu 1800 de dolari pe uncie vor fi exloatate și vândute în jur de 15,4 miliarde de dolari, închipuiți-vă că valoarea redevenței de 6% va fi la această valoare. Această valoare, de 6%, reprezintă, de fapt, o altă participație a statului, cam de 20%. Una peste alta, p<entru cei care ne pot înțelege, redevența de 6%, dacă va crește și sper că va crește la 6%, și participația de aproape 20% reprezintă două segmente de 20%, ca să înțelegem cam cât va avea România direct din această afacere. Doar din redevență și din participație, ar avea 40% din această afacere. Din punctul meu de vedere, redevența este la un nivel corespunzător. Cea mai mare redevență din Europa este de 12% pe activități petroliere, pe exploatarea țițeiului, dar aceste citre de 3-4-5-6% sunt cifre normale ca nivel de redevență.

Val Vîlcu: Doamna profesor...

Afrodita Iorgulescu: Nici nu știu dacă să mai continuu discuția cu cineva care absolut nu a citit. Numai a învățat o lecție, l-am întrebat pe domnul Blănculescu când s-a conturat proiectul cu patru mine și văd că nu vrea să spună.

Ionel Blănculescu: Despre ce vorbim noi acuma?

Afrodita Iorgulescu: Despre proiectul Roșia Montană.

Ionel Blănculescu: Păi v-am spus. Proiectul Roșia Montană a început în 1997, acum suntem în 2011.

Afrodita Iorgulescu: Greșit. În 1997 s-a creat compania mixtă. Proiectul cu patru mine s-a făcut în 2001. Înseamnă că nu ați studiat. Are o relevanță foarte mare.

Bogdan Chirieac: Dânsul susține aici niște probleme legate de economie, nu de legalitate.

Afrodita Iorgulescu: Știți că s-a început cu o explorare în iazul de decantare? Și s-a mers tiptil tiptil, până s-a ajuns la proiectul gigant conturat în 2001.

Tiberiu Andrioaiei: Este o decizie, acum, care conturează viitorul. A folosi trecutul este absolut inutil.

Val Vîlcu: Întrebarea era foarte simplă. Domnul Blănculescu a apreciat că redevența și taxele în acest domeniu sunt la nivelul celor europene pe acest sector. Doamna profesor, dacă scrict la taxe, la redevențe, aveți ceva de comentat.

Afrodita Iorgulescu: Da, dânsul nu știe că redevența la petrol, în România, este de 15%. Și nu știe că la noi, înainte nu era concesune. Era producțion and agreement. S-a modificat legea în 1995. La roșia Montană, redevența este absolut nesatisfăcătoare. Am spus întâi procentul de 19% este absolut nesatisfăcător. Legea minelor din 1924 ne dă o lege a interesului național. 60% și după toate critice internaționale s-a scăyut la 50,1. La nu 20%, ca să ai un cuvât de spus. După Roșia Montană urmează și altele. Se duce și aurul după petrol.

Ionel Blănculescu: Eu aș propune să cerem investitorului 90%.

Tiberiu Andrioaiei: Și atunci pleacă din țară.

Val Vîlcu: Dar avem 90% să investim? Are românia un miliard să pună pe masă.

Afrodita Iorgulescu: Păi să așteptăm când o să aibă, de ce să dăm aurul pe degeaba acuma, când payback/ul este peste 12 ani? Dacă nu suntem în stare să estionăm afacerile țării, să le lăsăm mai încolo, că poate or fi alții în stare, nu să dăm totul.

Val Vîlcu: Domnule Blănculescu...

Ionel Blănculescu: desigur, aici sunt două curente clare de gândire. Este un curent pe care îl întruchipez și eu, un curent al prezentului și viitorului, si un curent al trecutului. Dacă vom rămâne încremeniți în trecut, în trecutul comunist și postcomunist de după 1989, atunci probabil că vom mai vedea cum arată România peste câțiva ani. Dacă se va agrea curentul pe care îl reprezint și îl reprezentăm destul de mulți în această țară, dacă vom avea grijă de viitorul familiilor, al copiilor noștri, al țării noastre și nu vom mai fi ciuta clasamentelor nefaste din Uniunea Europeană sau din lume, fiind cramponați în trecut și fiind încremeniți în proecte trecute și consumate, atunci cu certitudine că lumea și viața în România vor fi altfel în viitorul foartre apropiat și probabil că și România va prospera, așa cum prosperă și celelalte state din Uniunea Europeană. Discutăm în momentul acesta e o luptă a contrariilor: trecutul cu prezentul și cu viitorul

Bogdan Chirieac: Ambasadorul Canadei la bucurești spune că întârzierea acestui proiect dincolo de orice limită va transmite un mesaj negativ și altor investitori străini care ar mai putea fi interesați de România.

Afrodita Iorgulescu: Dacă ambasadorul Canadei are grijă de canadienii dânsului, și noi românii trebuie să avem grijă de România noastră. Deci spuneam că o clasificarea făcută de domnul Blănculescu este absolut eronată. Ar puta fi făcută clasificarea cei care mai apără interesul național, față de cei care apără doar interesul privat, și al unora din afară.

Tiberiu Andrioaiei: Aș vrea să spun că interesul național se bazează pe interesul privat.

Afrodita Iorgulescu: Nu, nu cunoașteți constituția. Resursele naturale aparțin statului, sunt proprietate publică. Nu mai apără nimeni proprietatea publică în România. Apără doar interesele particulare ale grupurilor sau persoanelor, asta e problema de bază

Val Vîlcu: Din păcate cred că l-am pierdut pe domnul Andrioaiei. Se află în Oldanda și comunicațiile nu sunt dintre cele mai bune. Domnule Blănculescu, domana profesor...Dincolo de pasiune, am informații că o parte din propunerile societății civile, experților, au fost luate în calcul și proiectul va suferi modificări. Ștți cumva câte modificări au fot aduse în urma dialogului cu, să zicem, cealaltă parte.

Afrodita Iorgulescu: Da, știu. Și mai știu un lucru. Că la nici un proiect național sau internațional nu se acceptă modificări. Se respinge că e prost sau se acceptă. Acest proiect se acceptă să fie modificat, până când, de n-șpe ori până obosim noi. Nu o să obosim. Știți câte volume am scris cu observații critice? Ce așteptați? La mine dacă vine un student cu o temă proastă, ce....îl trimit acasă să o îmbunătățească?

Val Vîlcu: Să știți că principiile moderne asta spun. Să îmbunătățim până să respingem....

Afrodita Iorgulescu: Stați puțin. La proiectele naționale se respinge. Aici de ce este o altă regulă?

Ionel Blănculescu: Orice amendament pozitiv la orice este un lucru bun. Este valoare adăugată. Nu cred că a fost un singur element sesizat, cu baze reale, de către societatea civilă, care să nu fi fost analizat. Ați observat inclusiv marea problemă a folosirii cianurii, când directorul general de la Roșia Montană ne-a prezentat un sit în care exista un iaz de decantare și modul în care a băut apă din acel lac de decantare arătând pe propria-i piele că nu există niciun pericol și acea concentrație de așa-zisă cianură nu este mai mare decât într-o cafea, pe car eo bem zilnic. Cât să se dovedească mai mult decât să vii tu cu prezența ta la un lac de decantare și să servești apă din acel lac de decantare. Ce probă poate să existe...

Val Vîlcu: Semnalul ambasadorului canadian arată un fel de temere a investitorilor străini?

Ionel Blănculescu: Din punctul meu de vedere, efectul engativ deja există. Nu cred că am mai auzit de o asemenea investiție de 14 ani care să stagneze sau să fie într-atât de mult biroctratic ținută de către stat. Chiar președintele statului a intervenit, pe un ton destul de agresiv asupra Guvernului, pentru a lua o decizie. Pozitiv sau negativ. Până la urmă Guvernul este obligat să ia o decizie: de a accepta sau de a nu accepta. De a porta sau nu avizul de mediu. Eu consider că temerile ambasadorului nu sunt numai temerile ambasadorului canadian. Uitați-vă câte companii au plecat din România. Au plecat și din cauza faptului că statul român a acționat cum a acționat. Și vedeți cazul consorțiului de la Cernavodă, care s-a destructurat, iată Nokia mai deunăzi... Ce explicăm noi celor mii de oameni pe care i-am văzut pe drumuri. Că teritoriul României se va transforma într/o Nokie? Vom generaliza asta la nivelul României? Toți investitorii vor pleca și vom rămâne noi. Noi avem o mare responsabilitate și suntem cei care trebuie să părăsim acest câmp emoțional. Într-adevăr, emoția în România este extrem de crescută/ peste nivelul de avarie. Peste nivelul de pericol. Haideți să fim mai germani, să fim mai raționali, mai preciși și mai disciplinați. Pentru că vedem foarte clar: este acest proiect din punct de vedere al mediului în pericol: Dacă toate elementele se îndeplinesc, să se acorde avizul acela de mediu odată și autorizația de construcție, și să trecem mai repede la construcția centralei respective. Nu putem să ne permitem să ducem la nesfârșit o astfel de politică păguboasă pentru România și pentru români. Nu vom putea să mai stăm ancorați în tot felul de galerii subterane. Se cheamă că ne respectăm și respectăm istoria. Dar la momentul acesta este pusă în discuție existența românilor. Sunt pensionari care mor de la o zi la alta, nu sunt medicamente, spitalele se închid. Nu realizăm oare ce se întâmplă în această țară. Noi avem responsabilitatea. Nu bătrânii româniei. Noi, populația activă, câți om mai fi. 3-4 milioane, că restul au plecat. Noi avem această responsabilitate. Haideți să ne trezim odată și să trecem la treabă.

Bogdan Chirieac:Vă mulțumesc foarte mult. Cred că rămâne acum la latitudinea cititorilor noștri și vom multiplica ideile din această dezbatere, inclusiv în alte mijloace media. Într-adevăr, iată că și dimensiunea economică a proiectului Roșia Montană suscită mult interes. Probabil că aici se află cel mai mare interes, fiindcă am vazut-o pe doamna profesor spunând că 50% este un procent care ar trebui, față de 20%, să fie mai echitabil pentru statul român. Probabil că proiectul este blocat și din cauza faptului că părțile nu au ajuns încă la un acord. E de discutat. Apriori, proiectul nu se respinge, în condițiile în care parametri economici ar putea fi acceptați de toată lumea.

Încă o dată vă mulţumim și vă așteptăm în continuare la dezbaterile dcnews.

Citeşte şi:

Impactul proiectului Roşia Montană în economia României va fi de 20 de miliarde de euro

Iorgulescu, despre Roșia Montană: nu avem nevoie de aur, ci de petrol. Blănculescu:prudența excesivă înseamnă sărăcie

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News