
Starul lusitan a înscris din penalty cel de-al doilea gol al englezilor, în minutul 39, după ce Jadon Sancho reuşise deschiderea scorului pe terenul moldovenilor (17).
Graţie reuşitei de joi, prima din acest sezon, Cristiano Ronaldo a ajuns la un total de 699 de goluri în 943 de meciuri disputate la nivel de club în toate competiţiile, de la debutul carierei sale.
Atacantul portughez este golgheterul istoric al Ligii Campionilor (cu 140 de goluri), competiţie la care nu participă însă în acest sezon.
Ronaldo este, de asemenea, cel mai bun marcator la nivel internaţional, cu 117 goluri în 189 de partide disputate pentru reprezentativa Portugaliei.
Spaniolul Joaquin Sanchez a devenit, la 41 de ani, cel mai vârstnic marcator din Europa League, după ce a punctat joi seară pentru Betis Sevilla în partida cu Ludogoreţ Razgrad (3-2), potrivit forului fotbalistic continental.
Victorii pentru Inter Milano şi Sporting Lisabona, în Liga Campionilor
Inter Milano, după 0-2 cu Bayern în prima etapă, a reuşit prima sa victorie în Grupa C, 2-0 cu Viktoria Plzen, în deplasare.
Golurile echipei nerazzurra au fost înscrise de Edin Dzeko (20) şi Denzel Dumfries (70). Campioana Cehiei a jucat în zece oameni din min. 61, când a fost eliminat Pavel Bucha.
Sporting Lisabona a bifat a doua sa victorie în Grupa D, 2-0 cu Tottenham Hotspur, după 3-0 cu Eintracht Frankfurt în deplasare.
Lusitanii au câştigat prin două goluri marcate în minutele minute de rezervele Paulinho (90) şi Arthur Gomes (90+3).
Trei meciuri din Premier League, amânate din cauza funeraliilor Reginei Elisabeta a II-a
"Şapte dintre cele zece meciuri din Premier League programate pentru acest weekend se vor disputa, însă trei meciuri vor fi amânate din cauza evenimentelor din jurul funeraliilor Reginei", a scris organizatorul primei ligi engleze într-un comunicat.
Cele trei partide ale etapei a opta a sezonului care au fost amânate sunt Brighton - Crystal Palace, care trebuia să se dispute sâmbătă, Manchester United - Leeds United şi Chelsea Londra - FC Liverpool, programate duminică. Acesta vor avea loc la o dată ulterioară.
Totodată, Premier League a anunţat modificarea orelor de disputare ale partidelor Brentford - Arsenal Londra şi Everton - West Ham United, programate duminică şi care vor debuta mai târziu decât era stabilit iniţial.
Anterior, UEFA anunţase amânarea meciului dintre Arsenal Londra şi PSV Eindhoven, prevăzut joi în cadrul competiţiei Europa League.
De asemenea, partida dintre Glasgow Rangers şi SSC Napoli, programat marţi în etapa a 2-a a grupelor Ligii Campionilor, a fost amânată pentru miercuri, 14 septembrie.
Regina Elisabeta a II-a a murit pe 8 septembrie la castelul Balmoral din Scoţia, iar sicriul cu rămăşiţele sale pământeşti a fost adus duminică la Edinburgh, urmând să fie transportat cu avionul la Londra, în cursul zilei de marţi, notează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Răsturnare de situație în cazul Buzatu: Denunțătorul nu e din Cluj. Flagrantul, după o partidă de pescuit la balta Cârja
- Ploi abundente și vânt puternic. Elena Mateescu (ANM) anunță fenomene meteo extreme: Rafale de 70 - 80 km/h
- BANCUL ZILEI: Discurs la căpătâiul răposatului
- Fosta soție a lui Dumitru Buzatu, ieșire nervoasă: "I s-a înscenat totul. Ce mare avere are? Pe mine de ce m-au suspendat din partid?"
- Veto față de Austria la Bruxelles: România nu se răzbună, ci apără NATO
- Gigi Becali, mesaj după imaginile care arată accidentul în care a fost implicat
- Premierul Poloniei, avertisment pentru Zelenski: "Să nu mai insulte vreodată polonezii"
- Sezonul Balanței a început. Ce aduce pentru fiecare zodie/ascendent până pe 23 octombrie
- Despre urși și trenuri. "Se petrec scene atroce! Le pun momeli pe linii ca să fie călcați! Dar la viteza cu care merge trenu'n România..."
- Fiul lui Dumitru Buzatu și-a dat demisia din Guvern. Marcel Ciolacu: "Am luat trei decizii"