Data publicării:
Romfilatelia, prezentă la Expoziția Internațională Digitală
Romfilatelia a fost prezentă la Expoziția Internațională Digitală, organizată cu ocazia Congresului Extraordinar al Uniunii Poștale Universale, în perioada 1 – 5 octombrie 2023.
Tehnologiile digitale avansate: internetul obiectelor, tehnologia blockchain și internetul de nouă generație, au făcut posibil ca emisiunile filatelice ale țărilor membre UPU să fie prezentate într-o manieră inedită: digitală. Aplicații software cu realitate augmentată și virtuală au permis ca istoria unor timbre de mare valoare (”1 cent Magenta”: 8.3 milioane de dolari) să poată fi prezentate printr-un singur click, pe telefon sau tabletă.
Printre emisiunile filatelice dedicate tematicilor amintite, menționăm: „Expoziția Filatelică Efiro 2008”, „Centenarul avionului cu reacție – Coandă” (2010), „Europa 2013, Vehicule poștale”, „Intelligence strategic (2013), „Ia românească, tezaur național (2016)”, „Vinerea Verde. STOP! Azi mașina stă pe loc!” (2022), „România pitorească” (2023).
Romfilatelia mulțumeste Uniunii Poștale Universale (UPU), Asociației Mondiale pentru Dezvoltarea Filateliei (WADP) și Administrației Poștale a Arabiei Saudite pentru invitația de participare la o remarcabilă comuniune între tehnologia informației și lumea timbrelor, continuând trecerea spre procesul de digitalizare în economia filatelică, spre o piață în continuă deschidere, inovativă în lumea poștală.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News