
Tabloul spectacolelor acestei luni este însă întregit de noi premiere, inclusiv în cadrul Bucharest Opera Festival, care începe oficial în data de 16 iunie, la Bucureşti. Daniel Jinga, directorul general al Operei Naţionale din Bucureşti, a fost întrebat la Radio România Actualități dacă publicul apreciază noutățile propuse de Opera Națională?
”Publicul, în primul rând, este din ce în ce mai întinerit, a spus Daniel Jinga. Asta mă bucură. Înseamnă că opera ca gen are un viitor şi baletul ca gen are un viitor. De altfel, baletul este un gen foarte iubit. Nu mă aşteptam la lucru acesta. Întotdeauna baletul face săli pline, face sold-out. Este un fenomen şi este, să spunem aşa, un lucru foarte greu de gestionat de către orice manager. Baletul a fost o nucă fierbinte în managementul operei întotdeauna, pentru că acolo e greu de înţeles mecanismele fine care duc la realizarea în final a unui spectacol de excepţie şi felul în care trebuie făcute distribuţiile. Să spun mai simplu, e greu de înţeles cine e mai bun, pentru că toţi sunt foarte buni şi, să spunem, selecţia dintre ei se face numai în parametri tehnici foarte rafinaţi şi de către specialişti. De aceea mă bucur că publicul va avea de data asta la dispoziţie şi expertiza unui coregraf de talie internaţională cum este Zanella.
Se va juca cu casa închisă şi seara asta, şi mâine seară. De altfel, nu cred că, spun de fiecare dată, nu cred că e un motiv de mândrie. Opera Naţională Bucureşti are doar 915 locuri şi atunci este foarte uşor să vinzi, mai ales la o premieră toate locurile disponibile”, a încheiat Daniel Jinga.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Ambulanța a venit pentru Mircea Badea în direct, la Antena 3 CNN! Cât avea tensiunea
- Domeniile care scapă de plata CASS, după ce s-a aflat că vor scădea salariile. Anunţul lui Ciolacu
- Horoscop 28 septembrie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care trebuie să fie atentă la bani. Mare grijă cui împrumuți sau de la cine iei!
- Schengen. Gerhard Karner, nou mesaj privind șansele României de aderare
- "Ne-am dus de mânuță la ea". Cine este femeia cu care Oana Zăvoranu ar fi fost înșelată: "A făcut tot posibilul să-l stoarcă de bani"
- Lovitură pentru OMV. Rareş Bogdan: Foarte bine că Marcel Ciolacu nu a acceptat! Ursula von der Leyen fusese informată de „Klaus”, cum îi spune ea
- Românul Adrian Stoica a câştigat America's Got Talent
- Nehammer, ţinta criticilor în Austria. I-a trimis pe copii să mânânce fast-food şi îi critică pe austrieci că nu muncesc mai mult
- Tancurile americane Abrams, folosite de armata ucraineană "când va fi momentul"
- De ce nu este bine să faci duș în fiecare zi. Motivele dezvăluite de un studiu de la Harvard