Angajaţii români vor avea parte de încă o zi liberă. 30 noiembrie a fost declarată sărbătoare legală potrivit Codului Muncii, care a fost modificat printr-o lege publicată marţi. Noile reglementări intră în vigoare la trei zile de la publicarea lor.
Chiar din acest an ne putem bucura de încă o zi liberă. Codul muncii a fost modificat prin Legea nr. 147/2012, publicată în Monitorul Oficial nr. 509, din 24 iulie 2012.
Actul normativ completează art. 139 din Codul muncii, care prevede zilele de sărbătoare legală în care nu se lucrează, scrie avocat.net.
Astfel, prin această modificare, la lista celor 11 zile libere pe care le aveau în prezent angajaţii este adăugată şi data de "30 noiembrie - Sfântul Apostol Andrei cel Întâi chemat, Ocrotitorul României".
Inițiatorii acestui proiect, deputatul Giurgiu Mircia si senatorii Francu Emilian Valentin, Pasca Liviu Titus, explicau în expunerea de motive a propunerii că declararea zilei Sfântului Andrei ca sărbătoare legală este un act firesc. Ei spun că 30 noiembrie este ziua spiritualităţii româneşti.
În aceste condiții, românii vor beneficia în acest an de o minivacanță cu ocazia Zilei Naționale a României care va pica într-un week-end.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- De ce scăpăm greu de burtă. Carmen Brumă: Poți să faci un milion de abdomene, nu se va vedea
- Horoscop 6 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Discuții aprinse, în a doua zi de Paști, pentru o zodie. Îți fac rău!
- Horoscop 7 mai: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme cu banii. Ai mare grijă, zilele acestea!
- BANCUL ZILEI: Femeia cu inițiativă
- Gestul făcut de Regele Charles al III-lea față de România, chiar înainte de încoronare. Camelia Csiki: Asta mi s-a părut senzațional
- A doua zi de Paști. Ce trebuie să facă toți credincioșii în Lunea Albă din Săptămâna Luminată
- Alertă meteo de grindină, vijelii și averse torențiale. Zonele vizate
- Horoscop 4-16 mai. Zodia care trebuie să vadă jumătatea plină a paharului. Daniela Simulescu: Evitați aceste discuții la locul de muncă - Video
- Horoscop 6-14 mai. Daniela Simulescu evidențiază o zodie care are nevoie de smerenie: Ce vă trebuie mai mult? - Video
- Klaus Iohannis, cu avionul de lux în SUA, pentru a-și lua "Oscarul de la Washington". Bogdan Chirieac arată cum puteau fi "salvați niște bani" - Foto