Românii uită de economii și vor să cheltuiască mai mult anul acesta
Circa 89% dintre români intenţionează să cheltuie mai mult în decursul acestui an, în timp ce doar 14% dintre aceştia plănuiesc să-şi mărească soldul economiilor, potrivit studiul "Observatoire Cetelem 2011" privind comportamentul consumatorilor la nivel european.
Potrivit studiului, există o diferenţă notabilă între statele din Europa de Est şi cele din sudul continentului. Astfel, dacă cetăţenii din România, Ungaria, Polonia, Cehia şi Slovacia aleg în acest an consumul, cei din Spania, Franţa, Italia, Portugalia, Belgia sau Germania sunt ceva mai rezervaţi, acordând o atenţie mai mare economiilor.
Britanicii sunt cei mai preocupaţi să-şi majoreze nivelul economiilor, 58% dintre aceştia declarând că îşi doresc ca în 2011 să pună mai mulţi bani deoparte.
"Studiul Observatoire Cetelem 2011 demonstrează că nevoia de consum, proiectele consumatorilor nu au dispărut, ci doar au fost amânate datorită crizei. Evenimentele economice din ultima perioadă au determinat o reducere şi chiar stopare a planurilor de achiziţii în majoritatea ţărilor europene, însă odată cu primele semne de revenire economică şi comportamentul consumatorilor începe să se schimbe", a declarat directorul general al Cetelem România, Gilles Zeitoun, într-o conferinţă.
Petrecerea timpului liber şi călătoriile sunt principalele proiecte pentru europeni în acest an, urmate îndeaproape de echiparea şi/sau renovarea locuinţei.
Astfel, pentru 50% dintre cei chestionaţi, cheltuielile cu petrecerea timpului liber şi călătoriile sunt o prioritate, în timp ce peste 40% dintre aceştia vor aloca pe parcursul anului în curs bugete suplimentare pentru achiziţia de produse electrocasnice, lucrări de amenajere a locuinţei şi chiar de telefoane mobile.
Obiectele de mobilier, echipamentele electronice sau ustensilele pentru grădină se află, de asemenea, în topul priorităţilor, potrivit datelor studiului.
O achiziţie devine importantă pentru bugetul familiei atunci când depăşeste o anumită valoare, diferită de la o ţară la alta.
Dacă pentru un german cumpărarea de echipamente necesare utilării locuinţei este importantă atunci când preţul depăşeşte valoarea de 768 de euro, pentru un român nivelul de suportabilitate pleacă de la doar 184 de euro.
Şi în privinţa sumelor alocate pentru divertisment şi călătorii, românii se numără printre puţinii europeni (alături de cehi şi unguri) care consideră că un buget cu impact raportat la veniturile totale este de peste 168 de euro. Spre comparaţie, un italian sau un german consideră că alocă resurse financiare importante dacă valoarea pachetului trece de 1.018 euro, respectiv 906 de euro.
Studiul a evidenţiat că procesul de cumpărare nu mai este de mult o decizie spontană pentru consumator, acesta alocând resurse de timp importante pentru o analiză amănunţită a ofertelor din piaţă din punct de vedere calitate-preţ.
"Vânzătorii zilelelor noastre se confruntă cu un consumator extrem de bine informat, care se descurcă singur în găsirea informaţiei de care are nevoie, să compare, să ceară sfaturi şi să ia astfel o decizie bazându-se pe propriile sale cercetări. În contextul în care rata de penetrare a Internetului în Europa ajunsese în iunie 2010 la o medie de 68%, peste 90% dintre utilizatori folosesc mediul online pentru documentare", a spus Zeitoun.
Potrivit studiului, peste 90% dintre europeni, indiferent de vârstă, alocă în medie o luna de zile perioadei de cercetare proprie. Neîncrezători în discursurile vânzătorilor, peste 50% dintre consumatorii europeni au încredere mai degrabă în intuiţia proprie sau cea a apropiaţilor, în analiza personală desfăşurată pe Internet sau în sfaturile prietenilor şi ale familiei.
Pe fondul crizei, europenii au revenit la fundamentele consumului, respectiv o bună achiziţie este înainte de toate un bun raport calitate-preţ, iar căutarea unui preţ bun presupune bineînţeles comparaţia acestora.
În aceste condiţii, peste 59% dintre europeni compară cu atenţie preţurile, iar acest tip de comportament afectează toate generaţiile, în toate ţările.
În România, peste 65% din populaţie compară preţurile înainte de a trece la achiziţia propriu-zisă, procent ce se numără printre cele mai ridicate din Europa, alături de Belgia, Portugalia sau Slovacia.
Britanicii sunt cei care acordă cea mai mică importanţă acestui aspect, în medie, doar 47% dintre aceştia fiind atenţi la o analiză comparativă a costurilor.
În plus, promoţiile reprezintă în continuare un instrument de marketing la care tot mai mulţi consumatori sunt sensibili, fiind căutate de peste 50% dintre europeni.
Studiul "Observatoire Cetelem 2011" a fost realizat în decembrie 2010, pe un eşantion reprezentativ de 8.700 de persoane, cu vârsta de peste 18 ani.
Cercetarea a vizat 13 ţări în care compania Cetelem operează, respectiv Germania, Belgia, Spania, Franţa, Ungaria, Italia, Polonia, Portugalia, Cehia, România, Marea Britanie, Rusia şi Slovacia.
În România, Cetelem este unul dintre cei mai importanţi jucători pe piaţa creditelor de consum.
Societatea a fost înfiinţată în luna mai 2005, prin preluarea Credisson International de către Cetelem, filiala furnizoare de credite de consm a grupului financiar francez BNP Paribas.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News