Românii susțin proiectul Roșia Montană
Data publicării:
Autor: florin, Florin Pupăză
WhatsApp

Românii cred că autoritățile trebuie să susțină proiectul Roșia Montană. Sunt rezultatele unui sondaj Sociopol realizat în perioada 23-26 august.

68% dintre respondenți au spus că autoritățile trebuie să promoveze acest proiect, în timp ce doar 32% au răspuns că ar trebui să se opună proiectului.

Același sondaj de opinie arată că românii au încredere că autoritățile vor promova Roșia Montană, 73% dintre ei fiind de această părere. În schimb, 27% dintre cei intervievați au răspuns că autoritățile se vor opune proiectului Roșia Montană.

Sondajul Sociopol a fost realizat în perioada 23-26 august 2013, pe un eșantion de 1079 de persoane, cu o marjă de eroare de +/- 3,2 %.

Ce câștigăm de pe urma proiectului

Guvernul a aprobat, săptămâna trecută, proiectul de lege privind exploatarea minieră de la Roşia Montană. Exploatarea ar urma să înceapă în noiembrie 2016.

Potrivit documentului, participaţia statului ar creşte cu încă 5,69%, la 25% din acţiuni. Mai mult, începerea proiectului este condiţionată şi de emiterea la timp a tuturor autorizaţiilor, potrivit Acordului între Guvern, Gabriel Resources şi Roşia Montană Gold Corporation pentru începerea exploatării.

Investitorul va plăti Guvernului o redevenţă de 6% din valoarea producţiei, statul având opţiunea de a solicita companiei ca plata redevenţei să se facă în natură, conform proiectului.

   

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel