Data actualizării:
Data publicării:

Românii musulmani – în ajutorul României

Autor: Bogdan Chirieac | Categorie: Stiri
WhatsApp

Încercarea de a limita numărul refugiaților ”repartizați” României se îndreaptă spre dezastru. Practic, anunță analistul Bogdan Chirieac, în editorialul scris pentru DCNews, urmează sfârșitul unei iluzii. De ce a ajuns România în genunchi, de ce se tem românii de refugiați și ce se poate face pentru a evita ca țara noastră să ajungă teatru de război, la fel ca țările din Vest?

Răspunsurile, în editorialul scris de Bogdan Chirieac pentru DCNews, pe care îl prezentăm integral în rândurile de mai jos:

 

Românii musulmani – în ajutorul României

Negocierile autorităților de la București în privința numărului de refugiați pe care îi poate primi țara se îndreaptă spre un dezastru. Bucureștii nu vor avea niciun cuvânt de spus și vor primi în final câți emigranți le va repartiza Bruxelles-ul. E bine măcar să nu mai trăim în iluzii.

La finalul epocii Băsescu, România este nu numai cea mai săracă țară în PIB per capita, după Bulgaria, din întreaga Uniune Europeană, ci și cea mai detestată politic. Diplomația română este ca și inexistentă, instituțiile statului autoadorate în România nu au nicio greutate la Bruxelles, imaginea generală de haos, corupție și război româno-român, intens reflectată în presa internațională, nu permite Bucureștilor să conteze cât de cât în luarea unei decizii.

Punând cărţile pe masă, ne putem întreba de ce există în România, ca în majoritatea statelor europene, această reticență în a primi refugiați musulmani? Răspunsul e simplu: de frică.

Multiplele atentate de pe toate continentele, începute la 11 septembrie 2001, în SUA, s-au imprimat în cortexul lumii occidentale. Și românilor, și ungurilor, și croaților, și grecilor sau italienilor le este teamă ca țările lor să nu devină teatru de război. Nimeni nu are încă o explicație logică a poziției d-nei Merkel care augmentează această frică pe continentul european. Este tot mai evident că în Europa unită soluțiile sunt individuale și nicidecum colective.

Pentru a-și mai domoli spaima și a micșora pericolul real al aducerii în țară de teroriști ISIS, România are o șansă rară: comunitatea sa musulmană.

Avem 70.000 de români de confesiune musulmană. O minoritate perfect integrată, care a luptat pentru unificarea țării, care-și dorește atentate, extremism sau fundamentalism religios în România tot atât cât își doresc și românii creștini sau iudaici.

De aceea, neputând să mai acționeze în niciun plan în privința numărului de emigranți pe care îi vom primi, comunitatea siriană din România, deja aflată aici, ce numără câteva mii de persoane, și mai ales comunitatea românilor musulmani ar trebui să fie rugate de autoritățile statului să ajute la trierea celor care vor primi sau nu azil în România.

Membrii acestei comunități știu cel mai bine să discearnă între oamenii disperați, fugiți din calea războiului și atrocităților, şi bestiile care se infiltrează acum în Europa pentru a ucide și schilodi.

Același lucru este valabil și pentru moscheea cu care Victor Ponta a sosit de la Istanbul. Odată promisă la nivel de șef al Guvernului, nu-ți mai poți lua cuvântul înapoi, ca țară, decât cu grave consecințe. De aceea, și construcția moscheii, și operarea ei trebuie făcute exclusiv de cetățenii români de religie musulmană. În situația dată, este singura modalitate prin care putem pune o sită deasă în calea terorismului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel