Românii, liber la vacanțe în Thailanda fără viză. De când se aplică măsura
Românii nu vor mai avea nevoie de viză pentru a călători în Thailanda.
Guvernul Thailandei a inclus România pe lista ţărilor ai căror cetăţeni nu vor mai avea nevoie de viză, începând cu 1 iunie 2024, pentru a stimula turismul. Până acum, românii puteau obţine viza online sau pe aeroport, valabilă 15 zile, scrie Digi 24.
Au fost aprobate vize pentru şederi de lungă durată pentru turişti, studenţi postuniversitari şi lucrători la distanţă, precum şi condiţii mai avantajoase pentru acordarea de vize pensionarilor, pentru a stimula sectorul turismului într-o economie în încetinire, potrivit Reuters, citată de Agerpres.
Începând din iunie, Thailanda va permite călătorilor din 93 de ţări să rămână în ţară până la 60 de zile, faţă de 57 de ţări anterior. De asemenea, mai mulţi turişti vor fi eligibili pentru vize la sosire, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Chai Wacharonke.
Thailanda așteaptă 40 de milioane de turişti străini
Turismul este un motor esenţial al economiei Thailandei, a doua cea mai mare economie din Asia de Sud-Est, şi o sursă importantă de locuri de muncă. Noile măsuri anunţate marţi fac parte dintr-un efort mai amplu de a atrage mai mulţi vizitatori, în special din pieţele principale şi cele în creştere rapidă, prin extinderea perioadei maxime de şedere la 60 de zile, de la 30 de zile.
Valabilitatea vizelor pentru "nomazi digitali" şi liber profesionişti care lucrează de la distanţă va fi extinsă la cinci ani, faţă de 60 de zile în prezent, cu o limită de 180 de zile pentru fiecare şedere.
Thailanda a înregistrat 14,3 milioane de turişti între 1 ianuarie şi 26 mai anul curent şi estimează un număr record de 40 de milioane de sosiri de turişti străini pentru întregul an, generând venituri de 3.500 miliarde baht (95,73 miliarde de dolari). În 2019, a primit un număr record de 39,9 milioane de turişti străini, iar veniturile din turism au fost de 1.910 miliarde baht.
Vezi și:Vacanțe în Turcia doar cu buletinul. De când se aplică măsura și ce spun românii
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News