Românii din Ucraina, SUSȚINUȚI de un deputat de la București
În urmă cu o săptămână, românii din Ucraina au redactat o scrisoare adresată miniștrilor de externe de la București și Kiev. Aceasta le cerea celor doi reprezentanți formalizarea demersurilor pentru înființarea unui consulat general în sudul Basarabiei, la Izmail. În acest context, un parlamentar de la București se arată deschis să îi susțină pe românii din regiunile istorice.
În contextul scrisorii adresate Ministerului Afacerilor Externe, deputatul Constantin Codreanu, președintele Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor țării, i-a adresat ministrului Bogdan Aurescu o întrebare parlamentară în care readuce în dezbatere scrisoarea deschisă pe care mai multe societăți național-culturale românești din sudul istoric al Basarabiei (regiunea Odesa din Ucraina) au trimis-o recent atât Ministerului Afacerilor Externe al Ucrainei, cât și Ministerului Afacerilor Externe al României, având ca obiect înființarea unui Consulat General al României la Ismail.
Astfel, Codreanu evidențiază necesitatea prezenței consulare la Ismail, reamintind, în aceste circumstanțe, de situația etnicilor români din statul ucrainean:
„Demersul românilor noștri din Ucraina cu privire la înființarea unui Consulat General al României la Ismail este unul perfect întemeiat. Mai ales într-un context vitreg în care procesul de ucrainizare forțată a comunității românești continuă nestingherit”.
Parlamentarul invocă, drept argument, inclusiv principiul reciprocității în relațiile diplomatice, exprimând profund regret în legătură cu faptul că nu se reușește a utiliza acest principiu ca element de referință cu Ucraina: „Așa cum este cazul și acum: dacă Ucraina poate deschide un consulat la Sighetul Marmaţiei, noi de ce nu putem să deschidem un consulat la Ismail?”.
Deputatul declară că pe parcursul sutelor de vizite efectuate în Diaspora, comunitățile istorice și Republica Moldova, s-a familiarizat, direct de la sursă, cu problema majoră întâmpinată de reprezentanțele diplomatice românești în activitatea de zi cu zi după decizia populistă din 2016: „Prin urmare, sunt perfect conștient de constrângerile financiare (cu repercusiuni în domeniul resurselor umane) care există la nivel de MAE”.
Constantin Codreanu reamintește de faptul că, pe lângă Articolul VII din Constituție, prin care România s-a obligat ca stat să sprijine românii din afara țării, există și acte normative în vigoare care nu sunt implementate. Deputatul face referire în particular la Hotărârea de Guvern nr. 492/2004 care vizează înființarea unor Institute Culturale Române în comunitățile de români din Diaspora, comunitățile istorice și R. Moldova: „Un motiv în plus pentru deschiderea Consulatului General al României la Ismail”.
„Scrisoarea mediului asociativ românesc din Ucraina, semnată de Zinaida PINTEAC, Președinte al Filialei raionale Sărata a Alianței Creștin-Democrate a Românilor din Ucraina (ACDRU), Mihail MECINEANU, Președinte al Asociației Cadrelor Didactice de Etnie Română din regiunea Odesa, Nicolae MOȘU, Președinte al Asociației Național-Culturale „VALUL LUI TRAIAN” a Românilor din raionul Tatarbunar, Petru ȘCHIOPU, Președinte a Filialei regionale Odesa a Alianței Creștin-Democrate a Românilor din Ucraina (ACDRU), Anatol POPESCU, Preşedinte fondator al Asociaţiei Naţional-Culturale „BASARABIA” a Românilor din regiunea Odesa, expune cu acuratețe argumentele pentru deschiderea reprezentanței diplomatice la Ismail”, afirmă Codreanu.
Printre motivele esențiale redate în scrisoare se regăsește problema distanței semnificative dintre actualul Consulat de la Odesa şi „zona compact populată de cetăţeni ai Ucrainei vorbitori de limbă română din Sudul Basarabiei”. Pe baza criteriului distanței considerabile a fost deschis, de exemplu, Consulatul României de la Slatina în regiunea Transcarpatia.
Deputatul Constantin Codreanu speră ca MAE să țină cont de argumente și să ia decizia potrivită în acest sens, potrivit Bucpress.eu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News