Data publicării:
Românii din diaspora, umiliți când vin să ceară pensie. Radu Mihai (USR): Își pierd un procent semnificativ din speranța de viață pe care o mai au
Senatorul Radu Mihail (USR) a subliniat faptul că România are o problemă gravă cu procesarea dosarelor de pensie ale românilor din diaspora.
„În ultima perioadă, am avut mai multe sesizări din partea unor români care au lucrat fie în Germania, fie în Spania, chiar și în Italia, care au dificultăți în a-și obține calculul pensiei din România. Deci sunt oameni care au decis să se întoarcă la pensie în România și care stau de un an sau doi ani fără pensie, din cauza faptului că au făcut un dosar cu șină, la propriu, pe care l-au depus, dar acum așteaptă să fie tratat. Sunt 6.500 de dosare în așteptare, la nivel național. Asta nu încurajează pe nimeni. Sunt oameni care stau de doi ani de zile. Am primit o sesizare a cuiva care spunea că așteaptă să ajungă măcar să vorbească cu o persoană care să-i explice dacă mai există dosarul acela pe undeva.
Acele 6.500 de dosare sunt într-un birou unde sunt câțiva funcționari, care chiar și cu toată bună voința din lume, nu le pot procesa mai rapid pentru că sunt puțini, n-au ce le trebuie, legislația e complicată, cazurile sunt foarte complexe și legislația nu le rezolvă problemele. Românul de afară vede că obține foarte greu pensia din România și atunci se mai gândește dacă vrea să se întoarcă sau nu. Ar prefera să fie la el în țară, dar stă prin Spania sau Italia. Dincolo de orice lege e bunul simț. Un om care are 64 de ani, dacă tu îl întârzi doi ani de zile ca să-i calculezi pensia, să mă ierte Dumnezeu dar e un procent semnificativ din speranța de viață pe care o mai are. E o chestiune de bun simț! Ministerul Muncii și Protecției Sociale ar trebui să măsoare timpii respectivi și să ne dea un plan prin care să ne spună cum îi vor reduce. Dacă au o problemă legislativă, venim cu legislație, nu-i problemă.
Vă mai dau un exemplu - eu personal am insistat, atunci când noi am intrat la guvernare, să specificăm că în guvernul unde participă USR vom mări numărul de atașați pe probleme de muncă din afara țării. Când am intrat noi la guvernare erau 11 sau 13 în toată lumea, iar noi am spus că trebuie cel puțin să triplăm numărul și apoi trebuie să îl reglăm în funcție de câți români sunt în țara respectivă. Am tot împins, PNL care controla partea aia din minister s-a mișcat cum s-a mișcat, dar s-a mai mărit câte ceva. Am trecut de la 13 până la 18 oameni. Dar ăia 18 oameni trebuie să gestioneze problemele legate de muncă și protecția socială a câtorva milioane de români din afara țării.
Avem exemple foarte concrete - ne-au contactat oameni cu dosarele de pensie, pe care i-am îndreptat către atașatul pe probleme de muncă și care au fost extrem de satisfăcuți de serviciul oferit. Dar cererile ăstea sunt enorm de multe în raport cu capacitatea pe care o avem. Au dat lege acum să înființăm centre comunitare și să-i aducem pe unii din țară, să-i plătim să fie șefi pe acolo. Băi fraților, lăsați centrele comunitare și directorii aduși din România! Mai bine angajați specialiști în țările unde e nevoie, care să-i ajute concret pe români să-și facă dosarul de pensie, și în țara gazdă, dar și în România, ca să fie omul liniștit la pensie. E simplu, e clar, trebuie doar voință politică”, a precizat senatorul USR, Radu Mihail.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News