Potrivit unui comunicat transmis, duminică, de Poliția de Frontieră, în ultimele 24 de ore, prin punctele de trecere ale frontierei au trecut aproximativ 430.900 de persoane, cetățeni români și străini, dintre care 256.200 au fost pe sensul de ieşire din ţară.
De asemenea, frontiera a fost traversată de aproximativ 105.100 mijloace de transport, fiind înregistrată o creştere cu aproximativ 60% fata de valoarea medie zilnică a traficului în luna august.
„La frontiera cu Ungaria s-au prezentat aproximativ 170.000 de persoane şi 50.000 de mijloace de transport, cel mai tranzitat punct de la frontieră fiind P.T.F. Nădlac II Autostradă, prin care, în ultimele 24 de ore, au trecut aproximativ 93.000 de persoane şi peste 25.000 de mijloace de transport”, arată Poliția de Frontieră.
Astfel, având în vedere că cele mai mari valori de trafic sunt înregistrate în PTF Nădlac II, polițiștii de frontieră recomandă utilizarea şi a celorlalte puncte de trecere deschise traficului internaţional de la graniţa de vest.
De exemplu, în apropierea PTF Nădlac Autostradă se află Punctul vechi de Trecere a Frontierei Nădlac. De asemenea, pe raza judeţului Arad mai funcţionează în regim non-stop PTF Turnu şi Vărşand, iar în judeţul Bihor, pe lângă PTF Borş, sunt deschise permanent P.T.F. Salonta şi Valea lui Mihai.
De asemenea, și la granița cu Bulgaria a fost un trafic intens, astfel că polițiștii de frontieră le recomandă turiștilor să folosească toate punctele de frontieră deschise la granița comună.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Plata pensiilor pentru luna mai. Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, precizări importante pentru pensionarii români
- Efectele prafului saharian asupra sănătății. Beatrice Mahler: Cine trebuie să aibă grijă să nu iasă din casă
- Horoscop 24 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care-și pierde controlul. Va fi foarte greu să-ți revii!
- 5 pași pentru un somn mai bun conform oamenilor de știință
- Ce se întâmplă cu pensiile românilor. Răsturnare de situație de la Poșta Română
- Pască pufoasă fără aluat
- Bacterie de origine fecală găsită în 2 milioane de sticle de apă ”de fițe”
- Ce nu știai despre praful din Sahara. „Călătoria“ de mii de kilometri datorită căreia se dezvoltă pădurea amazoniană
- Judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu, autoarea unor gafe intolerabile, mută în fața presei. Tace mâlc
- Sephora, gafă majoră. Compania își cere scuze după ce a jignit victimele Fenomenului Pitești / foto în articol
- Cum te autosabotezi fiind negativist. Psiholog: „Aoleu, dacă pățesc ceva? Nu o să fii niciodată fericit!”
- Cozi la spălătorii din cauza prafului saharian. E vreun pericol sau e doar un moft?
- E salvarea dependenților! „Am un comportament pe care vreau să-l elimin, nu pot, așa că optez la această metodă”