Data publicării:

Românii cu credite în franci elvețieni, scrisoare către Grindeanu

Autor: Roxana Neagu | Categorie: Economie
WhatsApp

Grupul Clienților cu Credite în CHF a transmis o scrisoare către premierul Sorin Grindeanu. 

În scrisoarea trimisă către premier, românii cu credite în franci elvețieni precizează:

”Considerăm că, prin ratele lunare plătite timp de 8-9-10 ani la aceste credite, băncile și-au putut permite să ramburseze integral împrumuturile pe care le-au făcut la rândul lor pentru a ne credita pe noi, în măsura în care au făcut aceste împrumuturi, dovadă că în prezent nu mai figurează în bilanțurile lor datorii in franci elvețieni. Noi nu dorim să ajungem în situația de a pune pe masa băncilor cheile imobilelor cu care am garantat aceste credite, nici ca băncile să se transforme în agenții imobiliare!

Noi ne dorim să ne plătim datoriile, dar nu putem accepta ca acestea să continue să fie calculate funcție de o monedă asupra căreia nici noi, nici BNR nu are nimic de spus. Suntem forțați, prin intermediul acestor contracte de credit, să jucăm la un casino în care noi nu am intrat vreodată. Am fost acuzați că suntem speculatori, precum un broker care se joacă pe Forex în speranța unui câștig, cu deosebirea că de la începutul acestui contract de credit noi suntem permanenții pierzători. Spre deosebire de noi, care nu am știut și nu am fost informați care sunt riscurile, bancherii le-au cunoscut însă le-au ascuns cu premeditare, ba mai mult, le-au prezentat ca pe niște avantaje.

Ne-a înțeles situația disperată și a inițiat această lege doamna deputat Ana Birchall, dar am primit deopotrivă sprijin și din partea senatorilor și deputaților PSD, dar si al celor din toate celelalte partide, care au votat în unanimitate legea. In mod special, am primit, în nenumărate rânduri, asigurări din partea domnului Președinte PSD Liviu Dragnea, care ne-a promis că susține demersul nostru și a susținut că debitorilor în franci elvețieni trebuie să li se facă dreptate. Sperăm că punctul dumneavoastră de vedere este în acord cu majoritatea parlamentară și că veți susține lupta noastră pentru dreptate.”

VEZI AICI SCRISOAREA COMPLETĂ

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel