Ce trebuie să știe românii care pun la dispoziția statului teren pentru împădurire / video
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Rodica Mitu
WhatsApp
Foto Pexels
Foto Pexels
George Stângă, președintele PNL Galați, a făcut precizări importante despre un program la care se lucrează chiar în aceste zile. E vorba despre un program prin care românii care pun terenuri la dispoziția statului vor primi o sumă de bani timp de 20 de ani.

„Avem o gândire foarte constructivă. Lucrăm acum la un act normativ, la un program care urmează să fie deschis de către Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, un program prin care cetățenii care pun la dispoziția statului român pentru împădurire suprafețe mai mari de 50 de ari primesc 500 euro anual, timp de 20 de ani, pentru un hectar. Adică pentru jumătate de hectar, avem suma de 250 euro, pentru 1 hectar 500 euro. Evident că suma se duce în continuare în funcție de suprafața pe care o punem la dispoziție pentru împădurire. Cu siguranță, până la începutul lunii septembrie cel târziu, acest proiect va fi deja deschis”, a spus George Stângă, președintele Partidului Național Liberal - Galați.

„Cetățenii care doresc să contribuie la spații verzi în România vor avea posibilitatea să pună la dispoziția statului acest teren, dar, în același timp, vor avea și beneficii financiare consistente”, a subliniat acesta.

Întrebat, ulterior, dacă aceste persoane mai primesc și subvenția de la APIA, George Stângă a oferit următorul răspuns: „Nu o mai primesc, pentru că destinația terenului nu mai este pentru teren agricol.”

„Subvenția de la APIA variază în funcție de zone, dar de principiu suma maximă este undeva în jur de 200 euro, deci suma pe care o oferă Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor este cel puțin dublă. Cu precizarea că la APIA au posibilitatea să-și valorifice produsele și au un câștig suplimentar față de suma care vine de la stat”, a explicat George Stângă la emisiunea „La Sud prin Sud Est” de la DC News și Lider FM.

George Stângă, preşedintele PNL Galaţi, La Sud prin Sud Est, live pe DC News şi Lider FM

George Stângă (PNL): De ce se vrea renegocierea PNRR-ului

Bogdan Chirieac i-a adresat o întrebare lui George Stângă, președintele Partidului Național Liberal - Galați, în legătură cu îndeplinirea sarcinilor din PNRR și renegocierea acestuia.

„Înțeleg că motivul principal care stă în spatele acestei solicitări de renegociere nu este neapărat că România nu și-ar atinge țintele pe care și le-a propus, ci că acest context economic și geopolitic nu corespunde cu cel de la momentul la care a fost depus proiectul pe PNRR. Acum avem alte nevoi, alte probleme, trebuie să ne gândim foarte bine cum dezvoltăm infrastructura și cum găsim surse alternative de producere a energiei. Înainte se mergea foarte mult pe green deal, iar acum înțeleg faptul că ar exista posibilitatea să mai amânăm punerea în aplicare a green deal-ului pentru a trece prima dată pentru această perioadă dificilă în care ne aflăm cu toții“, a spus George Stângă.

„Dar programele de energie regenerabilă continuă, orice ar fi“, a spus Val Vâlcu.

„Continuă, cu siguranță“, a replicat George Stângă la emisiunea La Sud prin Sud Est, la DC News și Lider FM.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel