„MasterChef“, un format pe care Pro TV l-a cumpărat de la Shine International, este cea mai fascinantă competiţie culinară din întreaga lume, care a revoluţionat segmentul „cooking show“-urilor, având audienţe record, cu milioane de persoane dornice să ajungă în concurs. Concursul va face deliciul telespectatorilor şi va schimba vieţile participanţilor.
„MasterChef“ este unul dintre cele mai incitante şi spectaculoase reality show-uri din lume, care reuneşte oameni pasionaţi de arta culinară, amatori pentru care bucătăria este o reală bucurie, nu o meserie, şi care, prin talentul, inventivitatea şi dăruirea lor în faţa cratiţei sau a borcanelor cu condimente, îşi pot schimba vieţile. Pasionaţi de arta gătitului, concurenţii vor avea la dispoziţie scena pentru a arăta lumii întregi că bucuria de a găti din inimă poate deveni spectacol, dar şi drumul către schimbarea vieţii.
Aceştia vor face orice pentru a impresiona juriul, pentru a câştiga un premiu substanţial în bani şi, nu în ultimul rând, pentru a deveni primul „MasterChef“ al României. Preparate spectaculoase, inventivitate, îndemânare, luptă strânsă, dar şi un spectacol vizual care va aduce sare şi piper serilor românilor, acestea sunt câteva dintre ingredientele cu care „MasterChef“ vine şi în România.
„MasterChef“ este un format de succes care s-a realizat în 16 ţări, printre care Marea Britanie, Australia, Statele Unite ale Americii, Croaţia, Grecia, Suedia, şi care a trezit apetitul a milioane de oameni pentru poveşti deosebite ale unor persoane ce reuşesc să îşi schimbe vieţile prin talentul şi pasiunea pentru gătit. Numai în Marea Britanie, de exemplu, peste 20.000 de oameni se înscriu anual în această competiţie, care, încă de la debut, a înregistrat recorduri de audienţă şi a devenit un real fenomen.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Știi cine e tânăra din această fotografie restaurată? A contribuit decisiv la existența României / imagine completă în articol
- Pensionarii vor putea să-și ia talonul de pensie și biletele de tratament online, ne spune Daniel Baciu. Ce înseamnă digitalizarea Casei de Pensii și care este stadiul recalculării pentru septembrie
- Desființarea SIIJ, adoptată în ședința de Guvern. Proiectul o să fie înaintat Parlamentului
- Ciolacu: Avem o veste bună pentru pensionari / Video
- Povestea româncei care a devenit prima avocată din Europa și prima femeie din lume cu doctorat în Drept
- Tot mai mulți tineri din România adoptă trendul "furry" și se transformă în "fursona". Sabina Rusescu: În SUA sunt oameni care se cred obiecte
- Vine vara mai devreme. Elena Mateescu (ANM) a spus cum va fi vremea în weekend și săptămâna viitoare
- Mircea Badea: De ce nimeni nu a intervenit în cazul crimei din Crângași
- Anamaria Prodan dă cărțile pe față, în direct, la TV: „Acesta este avantajul să ai un iubit mai tânăr!”
- Aparat de zbor ucrainean prăbușit în România: totul a fost ținut secret. Bogdan Chirieac: Toată lumea s-a speriat. Trebuiau să anunțe în primul moment