Data actualizării:
Data publicării:

"Românii au talent", 27 Aprilie 2018. Vot FINAL SEMIFINALIŞTI. Prima Gală LIVE

Autor: Mircea F. Cristian | Categorie: Stiri
WhatsApp

Prima Gală Live la Românii au Talent 2018, vineri 27 Aprilie. În urma votului, emisiunea "Românii au talent" şi-a desemnat în această seară primii semifinalişti.

S-a încheiat votul pentru alegerea semifinaliştilor ediţiei a 8-a "ROMÂNII AU TALENT".

În urma votului telespectatorilor, atât prin SMS, cât şi online, au fost aleşi următorii doi concurenţi:

- Cesima Nechifor - votată direct de public

Cesima Nechifor

Urmează anunţarea celui de-al doilea nume, decis de juriu. Se alege între Andreea Ghiţiu şi Sergiu Hudrea.

Juriul a decis: Sergiu Hudrea

Sergiu hudrea

Propunerea pentru premiul de originalitate, care va fi acordat în marea finală, în valoare de 10.000 de euro: Roxana Zorzolan


GALA LIVE "ROMÂNII AU TALENT"

Gala de vineri 27 Aprilie a început cu un excelent moment de patinaj pe rotile, care a facut-o pe Andra să declare că i-a apărut iar "pielea de găină". Elina Şavga a dansat excelent şi a cucerit juriul.

La fel s-a întâmplat şi cu interpretul Mistah White care a cântat în 22 de limbi.
"Mi se pare puţin luat. Eşti din filmul nostru. Eşti ciudatul grupului." a spus Mihaela Rădulescu, în timpul primei Gale Live.

"Asemenea contorsiuni nu am văzut nici la cursul leu euro" a exclamat şi Andi Moisescu, care a completat "Să nu te prindă Sărbătoarea Lalelelor de la Piteşti că nu scapi" atunci când a dansat un băiat de 13 ani, Gabriel Vizitiu.

A urmat Andreea Ghiţiu, o tânără care a cântat muzică populară şi care a impresionat-o, la rândul ei, pe Andra care a  anunţat că va face un concert de muzică populară în septembrie unde o va invita şi pe ea, iar Andi Moisescu  crede că "ar trebui ocrotit prin lege un astfel de talent".

Mirela Louis a fost concurenta care la preselecţii l-a făcut pe Florin Călinescu să "rămână cu gura căscată timp de 2 minute şi jumătate". "Îngerii pot fi prinşi cu năvodul" a spus el.

Bianca Mihai, de 17 ani, a venit cu un moment muzical "cântat cu lejeritate" după cum a spus Andra, iar Mihaela Rădulescu a sesizat că are ochii Ancăi Parghel. "Nu-mi dau seama cum se petrece în căpşoru tău procesul matematicii şi nu pricep deloc legătura. Ar fi mişto să cânţi prin Sillicon Valley cu câteva milioane în buzunar." a spus Florin Călinescu, referitor la faptul că este elevă la Colegiului Haşdeu, la profilul mate-info.

Apoi, un excelent moment la chitară clasică l-a oferit Sergiu Hudrea, de 21 de ani, iar Andi Moisescu a întrebat "dacă misiunea noastră se ridică la nivelul talentului său", iar Andra a zis că "l-ar lua să-i cânte în sufragerie".

Roxana Zorzolan a încercat să impresioneze juriul şi telespectatorii la fel ca în audiţii, însă Florin Călinescu i-a atras atenţia că nu a mai stârnit aceeaşi emoţie pentru că ceea ce face ea este unic şi este foarte greu: "Nu faci produse de serie. Trebuie să-ţi găseşti publicul tău." "Spoken words dus în muzică" a remarcat Andi Moisescu.

Liviu Săndulache, din Piatra Neamţ, a executat o pictură uriaşă numai cu mâinile. "Aici n-a fost pictură. A fost un moment artistic care m-a dărâmat, pur şi simplu. Aproape că redefineşti magia", a spus imediat Andi Moisescu.

Tânăra ploieşteancă Cesima Nechifor, o elevă de 17 ani, beneficiara unui Golden Buzz, a avut o nouă apariţie excelentă, dansul ei impresionând-o în special pe Mihaela Rădulescu. "Îi iubesc de 10 ori mai tare pe Pavel şi pe Smiley cei care au apăsat butonul Golden. Ce faci tu aicea nu mai e de mult dans. Te duce în zone în care poţi să faci seducţie în masă. Te ador!" a spus Mihaela."

[citeste si]

Voturile "ROMÂNII AU TALENT" vor putea fi acordate pe durata emisiunii la numerele afișate pe ecran sau online pe pagina de Facebook a emisiunii.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel