Românii ar putea avea încă trei zile libere
Senatorul PSD Sorin Bota a iniţiat un proiect de lege pentru completarea Codului muncii în care propune declararea a încă trei zile libere. Cu atâtea zile libere propuse de Biserică și parlamentari, românii ar putea să ceară să nu mai beneficieze de concedii de odihnă.
Sorin Bota a propus ca românii să mai aibă încă trei zile libere: Luminaţia, Boboteaza şi Sfântul Ioan, scrie rtv.net.
"Ziua Morţilor (Luminaţia), sărbătorită la 1 noiembrie în fiecare an, cu precădere în zona Transilvaniei, dar şi în alte părţi ale ţării. Ziua de 1 Noiembrie este declarată zi nelucrătoare în mai multe ţări civilizate din vestul Europei, Botezul Domnului (Boboteaza), dar şi ziua de Sfântul Ioan Botezătorul (6 şi 7 ianuarie), considerate cele mai semnificative şi importante sărbători creştine după Naşterea Domnului (Crăciunul) şi Învierea Domnului (Paştele)', arată senatorul într-un comunicat.
Potrivit prevederilor actuale ale Codului Muncii, românii au 12 zile libere ca sărbători legale pe an. În general, bugetarii au beneficiat de mai multe, deoarece Executivul a mai acordat uneori zile libere în plus pentru a lega între ele două sărbători legale.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News