Data publicării:
România va antrena piloți ucraineni pe aeronave F-16. Chirieac: De ce este un câștig mare pentru România
Analistul politic Bogdan Chirieac a vorbit, în exclusivitate pentru DC News, despre decizia CSAT potrivit căreia România va antrena piloți ucraineni pe aeronave F-16.
Analistul politic consideră că această decizie este foarte benefică pentru Ucraina, iar în ceea ce privește România, există mai multe avantaje.
„Cred că, în primul rând, pentru Ucraina este foarte important să aibă piloți pregătiți pentru F-16. Din momentul în care vor avea avioane F-16, vor stăpâni cerul ucrainean. În momentul ăsta, aviația rusă este desfășurată deasupra Ucrainei, dar și ea limitată de apărarea antiaeriană foarte performantă pe care o are acum Ucraina.
Pentru România e un avantaj din mai multe puncte de vedere.
În primul rând că e un transfer de tehnologie, antrenamentul piloților pe F-16, în România, înseamnă un transfer de tehnologie pentru țara noastră. E nevoie de simulatoare, de proceduri, de aeronave.
În al doilea rând, România va câștiga voturi importante pentru apărare din acest antrenament. El costă foarte scump, antrenamentul piloților pe avioanele moderne.
În al treilea rând, piloții altor națiuni vor putea să se antreneze în țara noastră, în momentul în care este realizată infrastructura.
Și nu îl ultimul rând, România are nevoie de piloți de F-16. România are 49 de aeronave F-16 în diferite configurări. Nu sunt toate operaționale. Gândiți-vă că dacă pentru fiecare aeronavă e nevoie de minim 3 piloți, România are mare nevoie de piloți pentru a-și opera flota de avioane F-16. Deci, inclusiv pentru noi, pentru țara noastră e un mare câștig și faptul că ești pus pe harta lumii. În ceea ce privește antrenamentul de piloți pentru avioane Lockheed Martin, este un lucru extraordinar de important, mai ales că asta se leagă bine cu mentenanța avioanelor F-16 care va fi făcută conform anunțului lansat de compania americană Lockheed Martin la Aerostar Bacău.
Un câștig mare pentru România și un câștig al Guvernului României care a mers pe această idee.", a spus Bogdan Chirieac în exclusivitate pentru DC News.
VEZI ȘI: Decizii CSAT. Anunțul lui Iohannis: România va antrena piloți ucraineni pe aeronave F-16 https://www.dcnews.ro/decizii-csat-anuntul-lui-iohannis-romania-va-deveni-astfel-cel-mai-mare-contribuitor-cu-trupe-in-cadrul-operatiei_921988.html
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News