Partida se va disputa în perioada cantonamentului pe care tricolorii U21 îl vor avea pe tărâm britanic, începând cu 20 martie. Jucătorii antrenaţi de Daniel Isăilă vor beneficia de două baze de pregătire puse la dispoziţie de Federaţia Engleză de Fotbal, St. George's Park, a naţionalei Albionului, şi cea a clubului Wolverhampton.
Meciul României U21 contra generaţiei care a câştigat Campionatul Mondial U20 în 2017 este programat sâmbătă, 24 martie, de la ora locală 17,15 (19,15 ora României), pe stadionul Molineux, unde Wolverhampton dispută jocurile de pe teren propriu.
"Partida cu România va reprezenta un test important după o pauză de patru luni de la ultimul joc", a afirmat Aidy Boothroyd, selecţionerul Angliei U21.
"Vom întâlni un adversar extrem de valoros, avem nevoie de astfel de meciuri pentru a pregăti finalul campaniei de calificare la Euro 2019 din toamnă", a declarat, la rândul său, Daniel Isăilă, selecţionerul României (U21).
Următorul meci oficial al naţionalei Under-21 a României este cel cu Portugalia, din luna septembrie. În clasament, România ocupă primul loc, cu 12 puncte (6 jocuri), urmată de Bosnia, 9 p (5 j), Portugalia, 7 p (4 j), Ţara Galilor, 7 p (5 j), Elveţia, 7 p (6 j), Liechtenstein, 0 p (4 j), relatează Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Fructul pe care japonezii îl mănâncă pentru a-și proteja memoria
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- SUA încetează furnizarea de rachete Patriot către Ucraina: Spania și Japonia intervin
- Incendiu puternic în zona Aviației din Capitală / Galerie foto - video. Update: A fost emis RO-ALERT
- Ministra Muncii: România s-a angajat că va renunţa la posibilităţile de pensionare anticipată
- Primăria Deva cere daune materiale și morale pentru zilele în care telecabina care urcă pe Dealul Cetăţii nu a mers
- Programul Casa Verde Fotovoltaice, deblocat. Laurențiu Neculaescu (AFM): Documentul care e obligatoriu la decontare / video
- Florin Piersic a fost operat de urgență. Medicii i-au descoperit o infecție la genunchi