România şi Bulgaria, scrisoare comună Guvernului canadian. Ce au cerut
România şi Bulgaria au semnat o scrisoare comună în care cer Canadei ridicarea vizelor pentru cetăţenii celor două state, a anunţat premierul Bulgariei, Boicov Borisov, miercuri, într-o conferinţă de presă comună cu premierul României, Dacian Cioloş, aflat la Sofia cu ocazia unui summit regional.
"Am făcut o scrisoare comună să o trimitem către Canada şi i-am invitat pe canadieni să vadă ei cum ne apărăm noi graniţele ca şi cum am fi state membre Schengen şi cooperăm pe acest subiect cu domnul prim-ministru al României. I-am povestit şi despre convorbirea mea cu domnul Schultz (Martin Schulz, preşedintele Parlamentului European-n.r.) şi să sperăm că în scurt timp aceste vize nu vor mai exista", a spus Borisov.
El a subliniat faptul că cele două state au arătat că "se comportă cu mult mai bine decât unele state Schengen" şi de aceea cetăţenii lor trebuie să călătorească în Canada fără vize.
La rândul său, premierul Dacian Cioloş a anunţat că România şi Bulgaria vor întreprinde demersurile necesare ridicării vizelor pentru călătoria în Canada a cetăţenilor bulgari şi români, care "sunt în acelaşi timp cetăţeni europeni".
"În cadrul discuţiilor, negocierilor dintre UE şi Canada sunt nişte angajamente care ne dorim să fie respectate şi am convenit mai multe demersuri diplomatice împreună", a menţionat Cioloş.
Autorităţile române vor reevalua, la nivel UE, modul de abordare a relaţiei UE-Canada, pentru asigurarea obiectivului eliminării obligativităţii vizelor pentru cetăţenii români, a anunţat în luna aprilie Ministerul Afacerilor Externe.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News