Data publicării:
România se pregătește de război. MApN anunță că medicii vor fi pregătiți să intervină în astfel de cazuri. Ce este asistența medicală operațională
MApN anunță că medicii vor fi pregătiți să intervină în cazul declarării stării de război, dar și în alte situații excepționale posibile.
Ministerul Apărării Naționale al României anunță o propunere legislativă care prevede completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, astfel încât medicii din țara noastră să fie instruiți pentru a putea interveni în caz de război, dar și în alte situații excepționale. Serviciile de medicină operațională vor fi furnizate de personalul medical militar și auxiliar sanitar militar din Ministerul Apărării Naționale.
"Prin propunerea legislativă se urmărește completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare, urmărindu-se asigurarea asistenței medicale pentru efectivele militare proprii, precum și ale armatelor aliate și partenere care participă, pe teritoriul național al României și în afara acestuia, la acțiuni militare pe timpul executării misiunilor, operațiunilor și exercițiilor naționale/multinaționale pe timp de pace, în caz de agresiune armată, la instituirea stării de asediu și la declararea stării de război, care să răspundă cerințelor și exigențelor acestor acțiuni.
Ce este medicina operațională
Acest tip de asistență medicală, definit drept medicină operațională, cuprinde servicii de protecție medicală, serviciile de evaluare, tratament și evacuare medicală și de hemotransfuziologie. Aceste servicii vor fi furnizate de personalul medical militar și auxiliar sanitar militar din Ministerul Apărării Naționale, în scopul prezervării stării de sănătate, protejării și salvării vieții personalului militar propriu, precum și cel al forțelor participante din cadrul țărilor partenere, care participă, la acțiunile enumerate mai sus.
Serviciile de medicină operațională vor contribui la menținerea capacității de luptă a forțelor prin prevenirea îmbolnăvirilor, evacuarea medicală, tratamentul rapid al bolnavilor și răniților, precum şi recuperarea/ refacerea şi revenirea în serviciul de luptă a acestora pe timpul misiunilor/acțiunilor militare. Asistența medicală operațională, așa cum este definită în actul normativ aflat în proces de transparență decizională, va fi compatibilă, interoperabilă şi complementară cu sistemul medical de urgență național/sistemul național de asigurări de sănătate.
Instruirea personalului medical și nemedical
Completările legislative propuse vor reglementarea și cadrul necesar instruirii personalului medical și nemedical implicat în salvarea, evacuarea și tratamentul pacienților (răniți și bolnavi) pe timpul misiunilor/acțiunilor militare, astfel încât să dobândească pe parcursul programelor de instruire competențe specifice medicinei operaționale în concordanță cu standardele NATO și recunoscute la nivel național în baza legislației în vigoare. România, în calitate de stat membru NATO, este obligată să analizeze, să adopte și să implementeze standardele din domeniul medical, stabilite în cadrul Alianţei, care să permită interoperabilitatea sistemelor medicale în situația operării în comun.
Aceste standarde sunt considerate a fi implementate într-un stat membru NATO atunci când sunt prevăzute în cadrul legislativ naţional. Proiectul aflat în transparență decizională la nivelul Ministerului Sănătății reprezintă necesitatea implementării standardelor Alianței, în domeniul medical din ţara noastră. Acesta asigură cadrul normativ pentru instruirea personalului medical în vederea obținerii competențelor specifice în asistență operațională, prin programe de formare profesională specializată.
Direcția medicală a MApN a înființat, încă din anul 2018, structuri de medicină operațională, în unităţile sanitare cu paturi din subordine, acestea fiind avizate de Ministerul Sănătății. Tot în anul 2018, Ministerul Apărării Naționale a participat la Exercițiul SEISM 2018, organizat de Departamentul pentru Situații de Urgență, în colaborare cu Centrul Euro-Atlantic de Coordonare pentru Răspuns la Dezastre (Euro-Atlantic Disaster Response Coordination Centre – EADRCC), la care activ.
În urma participării la acest exercițiu, specialiştii Direcţiei Medicale a MApN au realizat un set de proceduri cu privire la intervenția structurilor medicale ale MApN în situații de criză şi de intervenţie la dezastre. În anul 2019, Direcția medicală împreună cu Statul Major al Apărării a organizat Exerciţiul VIGOROUS WARRIOR 19, care s-a desfăşurat pe teritoriul național şi a fost cel mai mare exercițiu NATO din domeniul medical militar, cu peste 3000 militari participanţi. După încheierea exerciţiului, au fost analizate numeroase aspecte din timpul desfăşurării secvenţelor planificate şi au fost actualizate procedurile operaţionale standard, la nivel Alianţă, în domeniul medical", transmite MApN într-un comunicat de presă.
Marcel Ciolacu, anunț pentru medici
În același timp, premierul Marcel Ciolacu a mai dat o veste, la începutul ședinței de Guvern, pentru medici. El a anunțat întărirea sistemului medical prin deblocarea posturilor.
"În primul rând, continuăm să reducem deficitul personalului militar din spitalele din subordinea autorităților locale. În urma discuțiilor avute atât cu Ministerul Sănătății, cât și cu sindicatele, am decis să deblocăm peste 2.000 de posturi din domeniu sanitar și asistență socială. Astfel, după decizia luată în luna ianuarie, când am deblocat 6.700 de posturi, putem spune că pentru anul acesta ne propunem să atragem aproape 10.000 de noi medici, asistente, infirmiere și personal sanitar în spitalele publice și asistență socială. Cu siguranță acest lucru va însemna servicii mai bune pentru pacienți, dar și o presiune mai mică pentru personalul medical actual din spitale", a declarat Marcel Ciolacu la începutul ședinței de Guvern.medici
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News