România, printre țările suspectate că "reţine" din gazul rusesc destinat Occidentului
Potrivit publicaţiei ruse Vedomosti, citând "doi oficiali din cadrul unor companii vest-europene din domeniul gazelor" notează într-un articol intitulat "Scurgeri de gaz în Europa" că ţările est-europene, lovite în ultimele zile de temperaturi deosebit de scăzute, ar reține din gazul rusesc destinat Occidentului. Țările nominalizate sunt Ucraina, Polonia, Serbia, România, Bulgaria, Lituania şi Cehia.
Aceste suspiciuni pleacă de la faptul că datele pe care le au Gazprom şi clienţii săi nu se potrivesc, scrie Vedomosti. Astfel, Gazprom susţine că nu şi-a redus volumele de gaz livrate către Europa, însă, potrivit datelor oficiale ale companiei italiene Snam, Italia primeşte, de două zile, mai puţin gaz.
Ucraina a anunţat că a crescut consumul de gaz, dar a precizat că volumele livrate în plus sunt din depozitele de înmagazinare proprii. Polonia a spus că nivelul importurilor de gaz este corespunzător cererii, în timp ce Ministerul Economiei din România a spus că nu are probleme cu aprovizionarea de gaze, dar, scrie Vedomosti, nu a precizat dacă şi-a crescut livrările de gaz.
Romgaz a precizat, totuşi, la 29 ianuarie, că livrează gaze clienţilor săi la nivelul contractelor încheiate cu aceştia şi, deşi nu are competenţe în echilibrarea pieţei de gaze naturale din România, compania a demarat importurile de gaze naturale, de sâmbătă, 28 ianuarie 2012.
"Scăderea temperaturii aerului în unele zone din România a determinat creşterea accentuată a consumului de gaze naturale. Romgaz asigură producţia maximă de gaze naturale din câmpurile de gaze exploatate, gaze comercializate în principal către E.ON România şi GDF Suez România", se arăta într-un comunicat al companiei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News