Numai în acest an, în judeţul Botoşani, apele au afectat malurile Prutului pe o lungime de 4.000 de metri liniari de pe raza comunelor Suharău, Hudeşti şi Păltiniş, dar şi pe raza oraşului Darabani. Pe fondul lipsei îndiguirilor, viiturile rup malurile de pământ, făcând ca albia apei să se majoreze considerabil.
Primarul comunei Hudeşti, Viorel Atomei, susţine că în ultimii ani fenomenele s-au accentuat, iar suprafeţele pierdute sub ape sunt foarte mari.
"La viitura din iulie avem vreo cinci hectare înghiţite de Prut. În funcţie de numărul de viituri, într-un an poţi să pierzi şi zece hectare. Ceea ce este clar este că se pierde din teritoriul ţării şi din teritoriul comunei. Soluţia este consolidarea malurilor', a afirmat primarul din Hudeşti.
El susţine că ultimele consolidări ale malului Prutului s-au făcut înainte de 1990, însă acestea au fost rupte de ape şi, mai multe decât atât, au devenit parte a teritoriului ucrainean, ca urmare a faptului că râul şi-a modificat albia.
"Când eram eu copil, Prutul era mult mai încolo. Ne jucam pe malul apei şi număram maşinile care treceau pe şoseaua care trece de la Cernăuţi la Chişinău. Acum, şoseaua nu se mai vede. Se vedeau casele de la ucraineni, iar acum nu se mai vede nimic. Cred că avem vreo 30-40 de hectare plecate', a mărturisit Viorel Atomei.
Un raport arată datele clare
Datele privind eroziunea malului drept al Prutului sunt cuprinse şi într-un raport întocmit de Administraţia Bazinală de Apă Prut-Bârlad, prin Sistemul de Gospodărire a Apelor Botoşani.
Documentul, care a fost întocmit de specialiştii ai SGA şi ai Inspectoratului în Construcţii şi Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, prezintă pagubele produse, în perioada martie-iulie 2018, pe cursurile de apă din judeţul Botoşani, ca urmare a unor viituri puternice care au amplificat fenomenele de eroziune a malurilor.
"Eroziunile active de pe malul drept al râului Prut conduc la pierderea continuă a unor suprafeţe importante de teren din teritoriul ţării, fiind necesare lucrări de consolidare pentru stabilizarea albiei şi protecţia malului drept", este concluzia raportului.
Potrivit estimărilor specialiştilor, costurile de consolidare a malului Prutului se ridică la peste 20 de milioane de lei, bani care ar trebui alocaţi de la bugetul de stat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Cine a furat România. Cea mai mare propagandă a fost scoasă la iveală
- BANCUL ZILEI: De ziua soacrei
- Funeriu: E o greșeală fundamentală să părăsești România sau Republica Moldova pentru a te muta mai la Vest
- Avea mici afaceri de 20 de ani în România, dar a plecat în UK, cu toată familia. ”În HoReCa, erau cele mai mari și mai grele controale. Veneau la două săptămâni și nu plecau fără... ”
- Pască fără aluat. Rețeta lui Liviu Dragnea pentru Paște 2024 / video
- Când se termină coșmarul de pe Prelungirea Ghencea. Nicușor Dan spune de ce lucrările durează foarte mult. ”Tot timpul așteptăm unii după alții”
- Condiment folosit de Paște plin de pesticide
- Ursul a dat iama în gospodăria lui Adrian Năstase. Prima reacție a fostului premier / foto în articol
- Nicușor Dan: De ce nu e apă caldă în București / video
- De ce criptomonedele sunt „un mare nu”. Mitroi (analist de investiții): E eminamente speculativ. Creșterea vine doar din achiziția altcuiva