România, locul 4 într-un top important
România s-a situat anul trecut pe locul al patrulea în regiune în privința pieței de fuziuni și achiziții, cu o valoare totală estimată la 3,65 miliarde de dolari, în creștere cu 22,4% față de anul precedent, se arată în studiul EY CSE M&A Barometer 2015.
Pe primul loc s-a clasat Turcia cu o valoare estimată la 10,8 miliarde dolari, urmată de Polonia cu 7,6 miliarde dolari și Cehia cu 7,2 miliarde dolari.
În România, cele mai active sectoare în privința pieței de fuziuni și achiziții, în termeni de volum, au fost anul trecut energia și mineritul și IT-ul.
'Piața de fuziuni și achiziții din Europa Centrală și de Sud-Est a înregistrat o creștere de 12% în 2015, comparativ cu 2014, valoarea totală estimată a tranzacțiilor încheiate atingând 43,1 miliarde de dolari, conform studiului EY CSE M&A Barometer 2015. Pe fondul unei ușoare scăderi a numărului de tranzacții, această creștere a fost susținută de o mărire a valorii medii a tranzacțiilor. Sectoarele în care s-au realizat, în medie, cele mai mari tranzacții sunt sectorul de bancar și al serviciilor financiare, cu tranzacții în medie de aproximativ 213 milioane de dolari, transport și logistică cu tranzacții în medie de aproximativ 107 milioane de dolari și sectorul telecom și media, cu tranzacții în medie de aproximativ 83 milioane de dolari. Sectorul bancar și al serviciilor financiare este cel în care s-a înregistrat cea mai mare tranzacție din regiune, preluarea Finansbank de către Qatar National Bank pentru 2,940 miliarde de dolari', precizează documentul citat.
În termeni de valoare a tranzacțiilor, achiziția de către grupul Italian UniCredit a pachetului de 45% din acțiunile deținute de Ion Țiriac la UniCredit Țiriac Bank, pentru aproximativ 771 milioane dolari, se plasează pe locul cinci în top 10 tranzacții din regiune.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News