Vreau din toată inima să fac un apel la suporteri pentru viitor, pentru că fotbalul fără ei este mai sărac. Şi atunci, ar trebui să fim un pic mai responsabili când ajungem pe stadion şi să ne gândim că nu putem să venim la meciurile echipei naţionale să îi încurajăm pe jucători. Jucătorii au nevoie de spectatori şi cred că şi spectatorii au nevoie de aceste meciuri ale echipei naţionale şi e păcat că deja sunt două meciuri în timp foarte scurt în care jucăm fără spectatori. Sper ca în viitor să nu mai existe niciun meci fără spectatori, pentru că este foarte straniu, a spus Contra.
România a jucat fără spectatori primul său meci din Liga Naţiunilor, cu Muntenegru (0-0), şi va evolua şi sâmbătă contra Lituaniei, tot fără susţinători.
Nu va fi uşor, dar trebuie să ne adaptăm la această situaţie şi am insistat toată săptămâna la jucători pe această temă, să nu avem alibiuri şi să intrăm pe teren să câştigăm acest meci pentru că avem nevoie de victorie, a insistat Contra.
România va întâlni sâmbătă echipa Lituaniei, de la ora 21,45, pe stadionul Ilie Oană din Ploieşti, în Grupa a 4-a din Seria a treia a Ligii Naţiunilor, iar partida cu Muntenegru se va juca pe 20 noiembrie la Podgorica (21,45).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă
- Incendiu puternic lângă Mănăstirea Voroneț / Update: Există riscul ca focul să se extindă / foto în articol
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol