Data publicării:
România, investiții majore din China. Ce investiții au fost blocate?
Constantin Niță, fostul ministrul al Energiei și al Economiei din Guvernul Victor Ponta, face o analiză pertinentă asupre extinderii capitalului chinez pe piețele Uniunii Europene, în timp ce România pare reticentă la oportunitățile de afaceri venite din partea celei de-a doua economii a lumii.
"Luna aceasta am făcut o vizită în China la invitaţia unor autorităţi şi companii locale chineze interesate de a investi în România, în special în zona Braşovului. Practic, am continuat dialogul început cu ocazia forumului economic româno-chinez din iulie anul acesta. În acelaşi timp, am găsit noi oportunităţi de cooperare din ambele părţi: dezvoltarea unor parcuri industriale, interes pentru aeroportul de la Ghimbav, agricultură sau IT", scrie Constantin Niță pe blog.
"China cunoaşte o dezvoltare spectaculoasă de ani buni, iar în ultimul timp a devenit tot mai interesată să-şi extindă investiţiile şi în alte zone ale lumii. Investiţiile străine directe, cu capital chinez, la nivelul UE au fost de aproximativ 35 de miliarde de euro în 2016, în creştere cu 77% faţă de 2015 – Germania a fost principala destinaţie a acestor investiţii, cu 31% – respectiv 11 miliarde de Euro (studiul Rhodium Group & Mercator Institute for China Studies)!
Noi ar trebui să profităm! În sensul bun şi acolo unde avem nevoie! Aşa cum o fac şi alte ţări din Europa (vezi şi cazul Angliei în investiţiile în energie nucleară, în parteneriat cu chinezii).
Am constatat că la ei există un ritm extraordinar de creştere economică şi că se munceşte „în draci", organizat şi cu o viziune pe termen mediu şi lung. Construcţiile în infrastructură şi de locuinţe sau spaţii socio-culturale sunt la tot pasul ceea ce determină un efect de multiplicare foarte mare în economie. De aici şi rezultatele macroeconomice extrem de bune înregistrate de economia chineză. Acest lucru nu înseamnă însă că totul este perfect. Au şi ei probleme foarte mari, mai ales pe partea de eradicare a sărăciei, de modernizare a provinciilor etc.
[citeste si]
Este greu de înţeles de ce România nu cooperează mai mult cu China, cea de-a doua economie mondială?! În noiembrie 2013, acum patru ani, Guvernele României şi Republicii Populare Chineze au semnat, în prezenţa premierilor celor două state, o serie de memorandumuri de înţelegere în domeniile energiei, sanitar-veterinar, industrial, societăţii informaţionale şi al culturii. Am fost responsabil pe partea de energie! De ce nu reuşim să implementăm proiectele pe care le-am lăsat încă din 2013 în domeniul economic şi energetic?! Le reamintesc tuturor că, în perioada Guvernului Ponta, am demarat discuţii pentru proiecte majore cu partenerii chinezi:
Reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă
Hidrocentrala de la Tarniţa
Termocentrala de la Rovinari
Grupul 3 al termocentralei de la Mintia
Deschiderea a 6 parcuri industriale specializate pe diferite domenii ale economiei naţionale
Îmi este imposibil de înţeles cum s-au creat blocaje în negocieri în condiţiile în care o parte din politicienii/autorităţile române aflate azi în funcţie erau implicate şi atunci în discuţiile privind diferitele proiecte cu China (vezi cazul preşedintelui PSD, Liviu Dragnea care era chiar coordonatorul principal).
De ce nu acceptăm ca firmele chineze să se implice în mari proiecte de infrastructură, energie, etc., în România? Cine are interes ca banii chinezilor să nu intre în ţara noastră şi de ce?! Este o întrebare la care nu reuşesc să găsesc un răspuns în afară lipsa de interes din partea Guvernului, incompetenţă, rea-credinţă.
Dacă ar exista o viziune oricât de limitată, ar fi imposibil să nu realizezi că România nu se află în postura de a nu face tot posibilul pentru atragerea de investiţii din partea unei ţări precum China sau a oricărei alte ţări interesate cu adevărat să dezvolte proiecte în ţara noastră. Nu este cam şi cum avem liste de aşteptare în acest sens. Dimpotrivă!
Nimeni nu a mai mişcat nimic de la plecarea mea din Ministerul Energiei şi Ministerul Economiei. Mai mult, am auzit discuţii conform cărora interesul arătat investitorilor chinezi reprezintă una din cauzele pentru care am fost schimbat din funcţie la vremea respectivă.
Celor care încă mai cultivă mituri de genul „produsele chineze nu sunt de cea mai bună calitate", le sugerez să facă o vizită în Chină pentru a constata nivelul de dezvoltare la care au ajuns sau să facă o analiză a investiţiilor chineze de succes în alte ţări din UE.
În final aş dori să salut organizarea forumului pe energie 16+1 la Bucureşti în această perioadă. Sper să nu fie bifat doar ca o acţiune de imagine, ci să se finalizeze cu afaceri concrete".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News