Astfel, în baza parteneriatului, se va constitui un grup de lucru comun ce va avea întâlniri periodice care vor viza schimbul de date de bune practici la nivelul celor două instituţii. Membrii grupului vor veni cu expertiza fiecărui stat în parte în ceea ce priveşte organizarea şi promovarea activităţii turistice din ţările partenere. Un alt obiectiv al memorandumului semnat astăzi urmăreşte atragerea de investiţii pentru dezvoltarea turismului românesc.
"România, destinaţie competitivă la nivel european"
'România este o destinaţie competitivă la nivel european, cu o multitudine de resurse naturale şi antropice care reprezintă atracţii turistice importante pentru vizitatorii din India. Totodată, urmărim şi oportunităţile de investiţii, eventuale parteneriate româno-indiene pentru dezvoltarea diferitelor forme de turism, cum ar fi cel de sănătate, cultural sau de business', a declarat ministrul Turismului, Bogdan Trif.
România reprezintă o destinaţie de interes pentru turiştii indieni, numărul acestora fiind în continuă creştere în ultimii ani. Memorandumul a fost semnat la sediul Guvernului României, în prezenţa premierului României, doamna Viorica Dăncilă, şi a vice-preşedintelui Republicii India, domnul Venkaiah Naidu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- De ce scăpăm greu de burtă. Carmen Brumă: Poți să faci un milion de abdomene, nu se va vedea
- Horoscop 6 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Discuții aprinse, în a doua zi de Paști, pentru o zodie. Îți fac rău!
- A doua zi de Paști. Ce trebuie să facă toți credincioșii în Lunea Albă din Săptămâna Luminată
- BANCUL ZILEI: Femeia cu inițiativă
- Klaus Iohannis, cu avionul de lux în SUA, pentru a-și lua "Oscarul de la Washington". Bogdan Chirieac arată cum puteau fi "salvați niște bani" - Foto
- Ciorbă de murături: Rețeta momentului. O vei prepara de mai multe ori
- Motorina ar putea să dispară din benzinării: "Este o scădere uriașă”
- Motivul primei vizite a Regelui Charles al III-lea în România. Camelia Csiki: Puțină lume știe. Este legată de o condiționare
- Horoscop 6-12 mai 2024. Mihai Voropchievici: Reușită excepțională pentru o zodie
- Cea mai mare greșeală pe care o facem când ne rugăm. Preotul Adrian Agachi: E o scuză pe care o auzim foarte des nu doar la spovedanie, ci și în general