"Ne-am asumat responsabilităţile de furnizor de securitate în regiunea noastră şi în operaţiunile NATO. Ne-am evidenţiat ca aliat predictibil şi de încredere, aşa cum arată toate luările de poziţie ale aliaţilor noştri. Armata română a participat la misiuni de menţinere a păcii şi stabilităţii în regiuni ca Balcanii de Vest, Afganistan şi Irak. Anul acesta, ne menţinem printre primele cinci state contribuitoare cu trupe la misiunea din Afganistan. Deciziile adoptate la summit-urile NATO din ultimii cinci ani au ţinut cont de vocea României conducând la stabilirea unei prezenţe avansate în zona Mării Negre, pe linie terestra, aeriana şi maritimă, care a sporit securitatea întregii Alianţe", a declarat şeful executivului.
"Suntem pregătiţi să facem faţă noilor provocări"
Premierul a mai amintit că România este beneficiarul direct al consolidării posturii NATO de apărare şi descurajare pe flancul estic, acordând sprijin partenerilor ţării noastre din vecinătatea estică, respectiv Republica Moldova, Georgia şi Ucraina.
"Găzduim elemente ale ale sistemului de apărare antirachetă la Deveselu. Suntem pregătiţi să facem faţă noilor provocări de securitate si vom continua să fim un contribuitor activ la asigurarea securităţii şi stabilităţii spaţiului euroatlantic, precum şi la proiectarea valorilor Alianţei în vecinătatea acesteia(...) Guvernul pe care îl conduc şi-a asumat în mod responsabil obligaţiile care revin în cadrul NATO. Este deja al treilea an în care România acordă 2% din PIB pentru apărare. Continuăm programele militare de înzestrare a Armatei cu echipamente moderne, care sa-i protejeze pe militarii noştri, să răspundă standardelor NATO, dar şi provocărilor de securitate actuale din zona noastră sau din teritoriile unde suntem participanţi la misiuni comune. Continuăm să rămânem un participat important la operaţiunile NATO, pentru menţinerea păcii şi stabilităţii în diferite zone de conflict", a spus Dăncilă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- De ce militarii și oamenii cu handicap nu au primit „pensia” înainte de Paște 2024. Unde s-a produs confuzia
- Motivul pentru care o tânără a refuzat să mai plătească la casele self-pay din supermarket / video
- "Femeile din România și cele din Italia sunt foarte diferite”. Designerul Giulia Rossignoli dă cărțile pe față: E total invers
- Adio, mașini în București? Ce spune Nicușor Dan
- BANCUL ZILEI: Rețeta ciorbei de burtă
- Ieșirea din scenă a lui Klaus Iohannis: pas cu pas, spre scenariul lansat în DCNews în decembrie 2023
- Riscurile la care ne expunem când facem cumpărături de pe Shein și Temu
- Lui Mihai Mărgineanu nu i-a venit să creadă ce a văzut în Vama Veche / foto în articol
- Încă un accident grav în Vinerea Mare. A intervenit elicopterul SMURD
- Cum să treci corect pe „sub masă” - Sfântul Epitaf, în Vinerea Mare. Preotul Nicolae Crângașu: Așa se face