Iar comunicatul ipotetic al Ministerului de Externe ar putea continua: „România îndeamnă insistent reprezentanții Congresului SUA să înceteze toate acțiunile care ar putea afecta independența sistemului de justiție american".

Evident e doar o ipoteză de lucru. Într-un astfel de scenariu reacția Departamentului de Stat al SUA a fi probabil lesne de anticipat. Ar solicita României să își retragă imediat afirmațiile și să respecte suveranitatea SUA și a poporului american. Dacă însă întoarcem oglinda? Cum ar arăta pe plaiurile dâmbovițene dezbaterile din prezent din Congresul american? Cum ar fi vuit presa și postacii de serviciu, dacă, de pildă, un grup de deputați și senatori social-democrați ar fi depus în Parlament o rezoluție prin care să ceară recuzarea procuroarei Carmen Lăncrănjean din dosarul Teldrum, pe motiv că a avut legături strânse cu militanți și organizații anti-PSD, iar acest lucru ar putea afecta imparțialitatea anchetei? Ar fi într-adevăr ceva revoltător, ca de la tribuna Parlamentului României să se ceară recuzare unui procuror care anchetează un lider important important al momentului. Dar această comparație ne arată că dezbaterile de la noi din Parlament pe tema legilor justiției sunt doar un pistol cu apă în comparație cu arsenalul folosit în Congresul SUA pentru oprirea investigațiilor împotriva președintelui Trump!

Însă nu acesta este scopul acestui exercițiu de imaginație. Întrebarea esențială este câți dintre membrii Congresului SUA ar fi invocat un astfel de comunicat ipotetic din partea României pentru a le da peste nas republicanilor în lupta lor internă cu președintele Trump?

[citeste si]

Câți dintre politicienii americani ar fi aplaudat o astfel de poziție din partea unui stat străin, care și-ar fi băgat nasul în dezbaterile din Congresul SUA? Câți dintre ei ar fi avut atitudinea lui Ludovic Orban sau a Alinei Gorghiu care au înghițit din zbor somația Departamentului de Stat al SUA prin care s-au dat dispoziții Parlamentului României despre cum să legifereze. Nici nu mai contează care e subiectul discuției. Tonul e cel care deranjează. Iar acest ton a sunat strident și disonant chiar în urechile celor mai înverșunați critici ai PSD.

Cătălin Predoiu, unul dintre cei mai avizați critici ai amendamentelor majorității PSD+ALDE la legile justiției, a avut curajul de a spune ce crede și ceea ce simt mulți români, că „nu acceptă tonul pe care Departamentul de Stat vorbește României", chiar dacă obiecțiile ridicate ar putea fi întemeiate. Direcția dată de Predoiu ar fi oferit o oportunitate excelentă pentru partidul său: fără a abandona electoratul preocupat de lupta anti-corupție, fără a fi pe poziții anti-americane, ar fi dovedit că este capabil să aibă poziție demnă în relația cu un partener extern. Dar PNL a ratat magistral această oportunitate uriașă! A ratat lamentabil șansa nesperată de a recâștiga încrederea multor români sătui de politică, dar care încă mai au în suflet demnitatea națională și un sentiment curat de patriotism! A ratat șansa de a fi un partid care se ridică deasupra retoricii dâmbovițene a mizelor mărunte și care ar fi putut juca un rol important în destinul României, așa cum au făcut Brătienii din PNL-ul de altă dată, atunci când construit Marea Unire.

Dar în loc să apuce cu ambele mâini și de a fructifica această oportunitate politică, liderii PNL s-au grăbit să se delimiteze de direcția excepțională pe care le-o dăduse propriul lor coleg de partid. Drept urmare PNL rămân un partid mic la caracter, cu lideri la fel de mici și tributari ai constrângerilor de tot felul.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News