România, fără gol marcat şi fără puncte în Liga Naţiunilor, mai are un motiv de "bucurie" - nu e cea mai slabă din Europa. Încă!
Naţionala României se pregăteşte pentru meciurile de pe teren propriu din Liga Naţiunilor, contra Finlandei şi Muntenegrului, după ce în primele două meciuri nu a marcat niciun gol şi nu a luat niciun punct.
Sunt, însă, şi veşti bune pentru tricolori. Un rezultat înregistrat în Liga Naţiunilor joi seară, între Bulgaria şi Gibraltar, ne arată că nu suntem cei mai slabi din Europa. Cel puţin, nu încă!
Bulgaria a deschis scorul contra celor din Gibraltar în deplasare, în minutul 45+1, prin Minchev, dar a fost egalată în partea secundă de Liam Walker. Meciul s-a terminat la egalitate, iar naţionala care în 1994 era, alături de România, printre favoritele la a juca o finală de Campionat Mondial, s-a făcut de râs.
Văzând rezultatul ăsta, nu am putut să nu îmi aduc aminte de celebrul dicton al selecţionerilor români, acel "nu mai există echipe mici". Asta după ce şi naţionala noastră a început să se chinuie cu selecţionate precum Malta, Insulele Feroe sau Andorra. Cu Gibraltar încă nu am jucat şi, cine ştie, poate o fi mai bine.
E drept, ne chinuim cu ei de ani buni, dar măcar încă îi mai batem. Problema este că s-ar putea să nu se mai întâmple asta mult timp. Naţionala României nu doar că nu marchează, dar are probleme majore în a nimeri poarta cu orice fel de şuturi. În cele două meciuri din Liga Naţiunilor de până acum nu am reuşit mai mult de 3 şuturi pe poartă. Şi, cu toate astea, unii purtători de tricou galben consideră că suporterii ar putea să facă mai multe pentru ei, să îi susţină mai mult. Nu ştiu cum să o spun mai blând, dar parcă nici pe copilul de acasă nu îl lauzi când are 30 de ani şi nu ştie să se lege la şireturi!
Veteranii se gândesc la retragere. Pierde naţionala ceva?
Înainte de campania asta din Liga Naţiunilor, care are deja iz de ratare, Alin Toşca, un fotbalist de doar 30 de ani, a decis să se retragă de la naţionala României. A pierdut echipa ceva? Poate că da, poate că nu. După primele două meciuri şi după evoluţii mai puţin bune, Vlad Chiricheş, căpitanul tricolorilor, şi Alexandru Maxim, au transmis, mai voalat, mai direct, că se gândesc să se retragă şi ei. Pierde echipa ceva?
În cazul lui Chiricheş, cu tot respectul pentru cariera lui, pare că am pierde doar un fotbalist care face mai des gafe decât meciuri strălucite. L-am numit, după meciul cu Muntenegru, căpitanul care scufundă corabia. Dar selecţionerul a fost atât de impresionat de faptul că şi-a asumat responsabilitatea înfrângerii, încât a ales să îl titularizeze şi cu Bosnia. Pe el şi pe alţi 4 fundaşi. Dacă nu am reuşit într-o apărare de 4, să încercăm cu una de 5. Rezultatul? Tot înfrângere!
Poate la meciul cu Finlanda vor juca 6 apărători, să ştim o treabă!
Altfel, îmi tot revine în minte exprimarea comentatorului meciului cu Muntenegru: băieţii a jucat bine, dar i-a bătut şcârbili alea...
*Acest articol reprezintă o opinie
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News