Direcţia Silvică Olt va trimite luna aceasta în Italia iepuri de câmp vii pentru a popula fondurile de vânătoare.
Şeful Direcţiei Silvice Olt, Cătălin Matei, a declarat că instituţia are încheiat un contract cu o firmă din Italia pentru a livra în această ţară 300 de iepuri de câmp vii. Prinderea iepurilor a început de o săptămână pe fondurile de vânătoare din zona Drăgăneşti Olt, Caracal şi Corabia şi operaţiunea presupune gonirea lor într-o zonă unde au fost puse plase speciale. După ce sunt prinşi, iepurii sunt puşi în cuşti speciale şi li se fac o serie de analize din care să reiasă dacă sunt sănătoşi. Ei sunt folosiţi în Italia pentru a popula fondurile de vânătoare sau chiar pentru partide de vânătoare. Cătălin Matei afirmă că exportul iepurilor de câmp din judeţul Olt este o afacere profitabilă pentru instituţie chiar dacă până acum au fost prinşi numai 110 iepuri şi este posibil să nu poată fi onorată în întregime comanda. „Despre trimiterea iepurilor în Italia putem spune că este deja o tradiţie, fiind al cincilea an când facem acest lucru şi comanda a fost mai mare decât în anii precedenţi. De aceea este şi mai dificil de onorat”, a explicat Cătălin Matei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- S-a descoperit, în sfârșit, cum au fost construite piramidele din Egipt
- Centrală pe gaze vs. centrală electrică. Vintilă (FEL România): Dintre cele două eu aș alege-o pe a treia
- Gata cu telefoanele mobile așa cum le știam! Cu ce vor fi înlocuite. Ți-ai fi închipuit că se va ajunge aici? foto în articol
- Luna Plină, prăpăd pentru patru zodii. Daniela Simulescu: Dormiți mult să treacă repede
- Emi și Cuza, comentarii la adresa lui Florin Ristei: "Exagerează cu vocea! Ca și cum ai două ceasuri cu diamante și le porţi pe amândouă!"
- Ce presupune amplasarea reactoarelor modulare mici (SMR) pe teritoriul României. Ambasadorul Rim Kap-soo: Ar fi prima țară din lume care are așa ceva / video
- ADN-ul lui Alain Delon, cerut în instanță. Presupusă legătură de paternitate: "Nu ai ochii mei, nu ai părul meu, nu eşti fiul meu, nu vei fi niciodată fiul meu"
- În Reșița condusă de Ioan Popa (PNL), austriecii de la Porr s-au apucat să... asfalteze șine de tramvai / video
- Locul din România unde turiștii ”vin pentru că avem niște peisaje extraordinare” și ”oamenii sunt gospodari și primitori”: Dar avem o problemă foarte gravă
- Nu ai nevoie de asigurare de sănătate suplimentară în UE. Cum să obții gratuit și fără drumuri cardul de sănătate european