Data publicării:
România-evaziune fiscală: Iohannis: ''Problemă considerabilă''
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, că România are încă "probleme considerabile" cu evaziunea fiscală, subliniind că va fi mai bine tuturor dacă statul şi mediul de afaceri "vor interacţiona onest unul cu celălalt".
"Trebuie să recunoaştem că încă avem probleme considerabile cu evaziunea fiscală. În această privinţă, statul şi mediul de afaceri trebuie să înţeleagă, deopotrivă, riscurile perpetuării acestui cerc vicios.
Este evident că tuturor le va fi mai bine dacă statul şi mediul de afaceri vor interacţiona onest unul cu celălalt, cu responsabilităţi reciproce, atunci când ambii îşi îndeplinesc corect şi la timp obligaţiile ce le revin. Ştiu foarte bine că, în contextul actual, mediul de afaceri îşi doreşte predictibilitate. În lumea de azi, predictibilitatea este unul dintre cele mai valoroase active economice", a afirmat Iohannis la Gala "Topul Naţional al Firmelor".
Preşedintele a pledat totodată pentru o modalitate simplă de plată a impozitelor.
"Nu este suficient să spunem că România este competitivă din punct de vedere fiscal, prin nivelul cotei unice de 16%. Trebuie ca şi plata impozitelor să se facă simplu, uşor, fără ca statul să impună reglementări şi controale excesive. Avem nevoie de claritate şi disciplină în relaţia dintre stat şi contribuabil şi trebuie să lucrăm împreună la un asemenea parteneriat, care să însemne regândirea relaţiei dintre stat şi cetăţean", a adăugat Iohannis, citat de Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News