România este la un pas să fie condamnată de Curtea Europeană de Justiţie din cauza depozitelor industriale. Ministrul Mediului: O să trebuiască să plătim amenzi şi penalităţi
Data publicării:
Autor: Cristian Cîșleanu
WhatsApp
Foto cu rol ilustrativ: Pexels
Foto cu rol ilustrativ: Pexels
Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mircea Fechet, a declarat că România, cel mai probabil, va fi condamnată de Curtea Europeană de Justiţie din cauza depozitelor industriale.

Curtea Europeană de Justiţie (CJUE) va condamna, cel mai probabil pe 14 decembrie, statul român într-o cauză legată de neînchiderea a 31 de depozite industriale, a declarat, luni, într-o conferinţă de specialitate, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mircea Fechet.

"Pe 14 decembrie, cel mai probabil, Curtea Europeană de Justiţie va condamna statul român într-o cauză legată de neînchiderea, neecologizarea unor depozite de deşeuri. Din lista celor 101 de depozite, în legătură cu care am fost condamnaţi deja în 2018, am reuşit să închidem doar o parte, iar astăzi când discutăm sunt încă 31 astfel de depozite industriale neecologizate. Acestea, din păcate, vor pune România în situaţia în care nu doar să fie condamnată, dar există un risc major să fim condamnaţi cu sancţiuni pecuniare. Adică, în loc să investim banii în şcoli, în grădiniţe, în drumuri şi în alte investiţii de care avem atât de mare nevoie, o să trebuiască să plătim amenzi şi penalităţi", a afirmat Fechet, conform Agerpres.

România era obligată să închidă şi să reabiliteze gropile de gunoi (municipale şi industriale) care nu respectă standardele, până la data de 16 iulie 2009, moment la care existau 109 depozite neconforme de deşeuri.

România a mai fost dată în judecată

Din cauza progreselor lente, Comisia Europeană (CE) a decis să aducă această problemă în faţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) în luna februarie 2017. Hotărârea CJUE a vizat 68 de gropi de gunoi, dintre care doar 20 au fost închise definitiv până în 2020. De altfel, până în luna ianuarie 2020, cea mai mare parte a lucrărilor necesare pentru închiderea, sigilarea şi regenerarea restului de 48 de gropi de gunoi nu fuseseră încă planificate, aprobate sau iniţiate. De aceea, forul european a decis să trimită României o scrisoare de notificare formală, după decizia CJUE.

În luna februarie a anului trecut, România a fost dată din nou în judecată de Comisia Europeană, pentru că nu a închis toate cele 68 de gropi de gunoi neconforme.

Camera de Comerţ Româno-Germană (AHK România) organizează, luni, simpozionul dedicat gestionării şi reciclării deşeurilor, cu accent pe soluţii pentru Sistemul de Garanţie-Returnare (SGR).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?