Data publicării:

"România Educată". Sorin Cîmpeanu, întâlniri cu partenerii de dialog social. Ce s-a hotărât

Autor: Mihai Ciobanu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Sorin Cîmpeanu Foto: Crișan Andreescu
Sorin Cîmpeanu Foto: Crișan Andreescu

Ministrul Educației Sorin Mihai Cîmpeanu a avut o serie de 4 întâlniri succesive cu partenerii de dialog social.

Astăzi, 07 ianuarie, pentru continuarea si completarea consultarilor din cadrul Proiectului ”Romania Educata”, ministrul Educației Sorin Mihai Cîmpeanu a avut o serie de 4 întâlniri succesive cu partenerii de dialog social: Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație “Spiru Haret”, Federația Națională Sindicală „Alma Mater”, apoi cu Federația Națională a Asociațiilor de Părinți, apoi cu Consiliul Național al Elevilor, apoi cu  Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România, Uniunea Studenților din România si Uniunea Națională a Studenților din România.

În cadrul reuniuni s-au definit si validat 3 abordari comune (Ministerul Educatiei-Sindicate-Elevi-Parinti-Studenti), pe urmatoarele teme de interes general:

1.S-a reiterat dorința de deschidere in format clasic a semestrului II, pe 8 februarie, sub rezerva evoluției epidemiologice si a evolutiei campaniei de vaccinare, înțelegându-se importanța prioritizarii stării de sănătate a elevilor si profesorilor prin diminuarea riscurilor, fara a neglija importanta procesului educational, inclusiv necesitatea imperativa a organizării unor actiuni remediale. Nu se va exclude niciun scenariu care va rezulta în urma unei analize responsabile realizate în ultima decada a lunii Ianuarie, de catre factorii decizionali indreptatiti, referitor la modalitatea de derulare a activitatilor didactice în semestrul II.

2. Susținerea creșterii în valoare absolută a bugetului educației, astfel încât să se poată susține masurile existente in Programul de Guvernare 2021-2024/Buget National 2021, in concordanta cu principiile Proiectului „Romania Educata”

3. Susținerea unei informări corecte și complete asupra necesitatii si importantei actului de vaccinare, fără a exista obligativitatea vaccinării.

Alături de Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) de Federația Sindicatelor din Educație “Spiru Haret” si de Federația Națională Sindicală „Alma Mater”, s-au validat prin consens urmatoarele:

Continuarea si dezvoltarea proiectului strategiei de digitalizare a educatiei din Romania – SMART-Edu. Necesitatea initierii urgente a unor consultari in vederea adoptarii celor mai eficiente măsuri de profesionalizare a managementului unităților de învățământ și a tuturor structurilor din sistemul preuniversitar, in conformitate cu principiile „Romania Educata”. Susținerea examenelor naționale, cu prezență fizică, la datele planificate, pe baza unor tematici de examen adaptate/corelate cu materia predată și susținerea unor evaluări premergătoare examenelor, astfel încât să existe suficient timp pentru acțiuni remediale, focusate pe rezultatele analizelor/evaluărilor/simulărilor. Identificarea surselor de finantare a actiunilor remediale. Sindicatele din invatamantul preuniversitar au solicitat ME elaborarea unor seturi de subiecte pentru a veni in sprijinul elevilor care vor sustine examenele nationale. Sustinerea finanțării instituționale a cercetării din universități și asigurarea resurselor financiare pentru investitii in infrastructura din sistemul de educatie. Identificarea resurselor financiare pentru motivarea personalului din invatamant. Imbunatatirea proiectului planurilor-cadru pentru liceu prin receptivitatea ME in raport cu propunerile care se vor primi in perioada de consultare publica (extinsa de la minim legal de 10 zile la 25 zile).

Alături de Consiliul Național al Elevilor, s-au validat prin consens urmatoarele:

Susținerea examenelor naționale, cu prezență fizică, la datele planificate, pe baza unor tematici de examen adaptate/corelate cu materia predată și susținerea unor evaluări premergătoare examenelor astfel încât să existe suficient timp pentru acțiuni remediale, focusate pe rezultatele analizelor/evaluărilor/simulărilor din care sa rezulte nivelul cunostintelor asimilate de catre elevi. Identificarea surselor de finantare a actiunilor remediale. Susținerea suplimentării bugetului dedicat educației în anul 2021, in vederea creșterii cuantumului minim obligatoriu al burselor elevilor (conform HG 1064/2020). Operationalizarea Legii 226/2020 decontarii transportului prin reglementarea tarifelor maximale prin ANRSC (Autoritatea Nationala pentru Reglementarea Serviciilor Comunitare). Imbunatatirea proiectului planurilor-cadru pentru liceu prin receptivitatea ME in raport cu propunerile care se vor primi in perioada de consultare publica (extinsa de la minim legal de 10 zile la 25 zile). Se doreste astfel obtinerea/aprobarea unor variante finale adecvate din perspectiva educației, dar și a așteptărilor societății și a nevoilor pieței muncii. In mod special CNE a solicitat flexibilizarea/particularizarea cât mai pronunțată posibil, îndeosebi pentru ciclul liceal superior. CNE a solicitat identificarea unui „numitor comun” pentru metodologia de feedback semestrial/evaluarea profesorilor de catre elevi.

Alaturi de Federația Națională a Asociațiilor de Părinți s-au validat prin consens urmatoarele:

Susținerea prioritară a unei creșteri semnificative a costului standard/elev - componentă destinată cheltuielilor materiale. Consolidarea cadrului legal care să faciliteze dialogul între școală și societatea civilă. Susținerea examenelor naționale, cu prezență fizică, la datele planificate, pe baza unor tematici de examen adaptate/corelate cu materia predată și susținerea unor evaluări premergătoare examenelor astfel încât să existe suficient timp pentru acțiuni remediale, focusate pe rezultatele analizelor/evaluărilor/simulărilor din care sa rezulte nivelul cunostintelor asimilate de catre elevi. Identificarea surselor de finantare a actiunilor remediale. Necesitatea initierii urgente a unor consultari in vederea adoptarii celor mai eficiente măsuri de profesionalizare a managementului unităților de învățământ și a tuturor structurilor din sistemul preuniversitar, in vederea privilegierii competentei si eliminarea politizarii sistemului de educatie.

Alaturi de asociatiile studentilor (ANOSR, UNSR si USR), s-au validat prin consens urmatoarele:1.

Sustinerea si urgentarea infiintarii Registrului Unic Naţional Integrat al Diplomelor şi Actelor de Studii (RUNIDAS). Sustinerea financiara a accesului studenților la publicatii de specialitate necesare pregătirii universitare. Asigurarea resurselor financiare pentru sustinerea investitiilor in infrastructura sociala, de educatie si cercetare din sistemul de invatamant superior, precum si sustinerea finanțării instituționale a cercetării din universități. Dezvoltarea unei platforme unice la nivel național pentru înscrierea și admiterea în facultate. Operaționalizarea și consolidarea accesului studenților la asigurări de sănătate.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel