România dispune de psihologi foarte buni, acreditaţi la nivel european şi cu o vastă experienţă în lucrul cu copiii şi tinerii, însă sunt mult prea puţin pentru cerinţa tot mai mare pe care o manifestă piaţa din România.
Aceasta este concluzia principală pe care a tras-o psihoterapeutul Oana Maria Popescu, președintele Asociației de Cercetare, Consiliere și Psihoterapie Integrativă, în urma mai multor studii de piață pe care le-a realizat în decursul anilor, informează un comunicat de presă remis redacției DC News. În acelaşi timp, formatorul consideră că părinții din România au depășit mentalitatea conform căreia mersul la psiholog este un lucru rușinos și au început să îl privească pe psihoterapeut mai degrabă ca pe un co-partener în munca de a-i oferi copilului echilibrul în viață.
În acest context, al numărului prea mic al psihologilor români acreditați la nivel european, Asociația de Cercetare, Consiliere și Psihoterapie Integrativă organizează, începând cu 18-19 martie 2017, la Timișoara, un program amplu de formare profesională pentru psihologi, dar și pentru cadrele medicale. În urma cursurilor de formare, care au o durată de 2 ani şi 6 luni, beneficiarii proiectului au posibilitatea de a obţine Certificatul European pentru Psihoterapia Copilului.
[citeste si]
Proiectul educaţional, acreditat de Colegiul Psihologilor din România (COPSI) şi de Asociaţia Europeană Interdisciplinară pentru Terapie cu Copii şi Tineri (EITACYP), este împărţit în 18 module, și vor pregăti specialiștii pentru toate stadiile de dezvoltare mentală, psihică şi cognitivă a copiilor şi adolescenţilor şi pentru toate problemele cu care aceştia se confruntă în decursul anilor.
Echipa de formatori este una mixtă, aceștia fiind atât din România, cât și din două ţări europene, și este compusă din următorii: Oana Maria Popescu, Loredana Ileana Vîșcu, Silvia Georgiana Gane, Adriana Oachiș, Gabriel Balaci (România), Tina Peraica (Croaţia) şi Joana Hewitt-Evans (Marea Britanie).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- SRI face angajări. Posturile pentru care puteți aplica. Vă puteți înscrie în cursă până la finalul lunii mai
- Micii pe care îi mâncăm nu mai au nicio legătură cu micii adevărați. Ingredientul care lipsește cu desăvârșire. Medicul Alin Popescu: Aș da o lege să se schimbe compoziția
- BANCUL ZILEI: Ardeleanul și avocatul...
- Numerologul Romeo Popescu, previziunile pentru luna mai, în funcție de cifra destinului: Cine are idei geniale și face rost de bani
- Cât a plătit o mămică pentru 3 felii de cozonac la supermarket: Nici nu-ți vine să-l mai mănânci / video
- Dedesubturile pensionării lui Iohannis. Chirieac: Acest lucru e un mare secret pentru mine
- Vacanța ieftină în Istanbul nu mai există! ”Prețurile de acum încolo vor fi exagerate”. Ce notă de plată a primit o familie de români cu un copil mic după masa de prânz
- Cea mai mare inutilitate din București. Primarul de sector care credea că va da lovitura și turiștii vor lua cu asalt construcția
- SONDAJ de ultimă oră pentru Primăria Capitalei: Procentul celor 27% pe care-i vor și de care se tem, deopotrivă, candidații
- Cântec comunist pus pe manele. Parodia pe 1 Mai pe care să o asculți la grătar /video