'Cetăţenii şi mediul de afaceri din România au nevoie de internet tot mai mult şi tot mai bun: am depăşit 5 milioane de linii fixe de internet, din care 2 milioane sunt fibre optice până în casă. Pe segmentul mobil, conexiunile 4G au depăşit jumătate din total, iar traficul mediu de internet mobil a continuat să se dubleze, pentru al doilea an consecutiv', a declarat Sorin Grindeanu, preşedintele ANCOM.
Internet mobil, trafic dublat
Datele prelucrate de ANCOM pentru anul 2018 arată că numărul conexiunilor 4G este 10,1 milioane, în creştere anuală cu 27%, astfel că acestea au ajuns să deţină o pondere majoritară, de 51%, în totalul conexiunilor la internet mobil. Împreună cu conexiunile 3G, în România existau la sfârşitul anului trecut 17,2 milioane de conexiuni la internet mobil de mare viteză, adică aproape 90% din totalul de 19,9 milioane conexiuni la internet mobil.
2018 a fost al doilea an consecutiv în care traficul mediu de internet mobil s-a dublat, ajungând astfel la 2,6 GB/lună/locuitor.
În funcţie de numărul de conexiuni active la internet mobil în 2018, liderul pieţei avea o cotă de piaţă de 40%, principalul competitor 25%, ceilalţi furnizori însumând 35%.
Internet fix, record la numărul de conexiuni
Conform statisticilor ANCOM, numărul conexiunilor la internet fix din România a depăşit valoarea de 5 milioane, ajungând la 5,1 milioane la sfârşitul anului 2018, cu 7% mai mult faţă de anul precedent, pe fondul creşterii robuste, cu 16%, a conexiunilor la internet fix de foarte mare viteză, de cel puţin 100Mbps şi al reducerii celor care asigură viteze mai mici de 100 Mbps.
Astfel, ponderea conexiunilor de foarte mare viteză (cel puţin 100Mbps) a ajuns la 69% la sfârşitul anului 2018.
Prin internet fix a fost efectuat în 2018 un trafic de 25 GB/lună/locuitor, în creştere cu 15% faţă de anul precedent.
Anul trecut, rata de penetrare a internetului fix la 100 gospodării a fost de 62% la nivel naţional, în urban fiind de 74%, iar în rural de 46%.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Profesorii au făcut chetă ca o elevă romă să meargă la olimpiadă, iar ea s-a întors cu locul I. Povestea fetei care a învins prejudecățile și neajunsurile
- Predoiu, prezent la o întâlnire crucială în Belgia. Pe masă e pactul care ne-ar putea duce complet în Schengen
- Vin ploile în minivacanța de 1 Mai și de Paște. Elena Mateescu (ANM) a spus cum va fi vremea până la finalul săptămânii / video
- Cele două zodii care vor da lovitura în luna mai
- BANCUL ZILEI: Un ardelean ajunge în Germania...
- Atenționare de călătorie pentru românii care pleacă în Grecia
- Primăriile care au luat bani prin Programul Apă-Canal, în atenția Parchetului General. Președintele AFM, precizări /video
- Atenționare pentru patru zodii: ”Țineți-vă bine până pe 9 iunie”
- Micii pe care îi mâncăm nu mai au nicio legătură cu micii adevărați. Ingredientul care lipsește cu desăvârșire. Medicul Alin Popescu: Aș da o lege să se schimbe compoziția
- Florin Piersic este la Terapie Intensivă. Ar putea fi transferat la Viena pentru a-i fi înlăturat stimulatorul cardiac