România, calificare EURO 2020. Contra: Îmi asum această vină
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Ema Apostu
WhatsApp
Cosmin Contra
Cosmin Contra
Selecţionerul Cosmin Contra a declarat, după victoria cu 1-0 în meciul din deplasare cu Muntenegru, ultimul din Liga Naţiunilor, că echipa naţională de fotbal a României se poate califica la EURO 2020 chiar dacă la tragerea la sorţi a preliminariilor se va afla în urna a 4-a.

"Sunt fericit pe jumătate. Sunt fericit pentru atitudinea arătată în seara asta şi mai puţin fericit pentru că nu am înscris mai multe goluri. Şi asta a făcut să nu terminăm între cele mai bune două echipe de pe locul doi (n.r. - din Seria C a Ligii Naţiunilor). Dar nu am ce să le reproşez băieţilor după un efort destul de mare cu Lituania, azi pe un teren greu, împotriva unei echipe puternice pe care nu o învinsesem niciodată, au făcut un meci extraordinar. Păcat că toate ocaziile, în special cele din prima repriză, nu s-au concretizat în goluri. Am înscris doar o dată. Nu am reuşit încă unul din păcate, cel care ne-ar fi ajutat să ne îndeplinim obiectivul. Vom vedea la tragerea la sorţi ce va fi, poate nu vom avea o grupă aşa de grea. Pentru că în fiecare urnă sunt şi adversari accesibili. Vom vedea, dar eu spun că ne putem califica având această atitudine. Putem să intrăm pe teren şi să ne batem cu orice echipă. Vom vedea ce adversari vom avea şi apoi putem vorbi despre şanse de calificare", a spus Contra la postul Pro Tv.

"Sunt un antrenor mândru şi consider că dacă vom avea aceeaşi atitudine mereu va fi ceva extraordinar. Regret cele două puncte pierdute în meciul de acasă cu Muntenegru, dar să nu uităm că în această grupă am jucat două meciuri fără spectatori pe teren propriu. În acel prim meci cu Muntenegru, când aveam nevoie foarte mare de aportul publicului, nu l-am avut. Dar eu am încredere că în preliminarii putem intra pe teren fără să ne fie frică, indiferent de adversar", a adăugat selecţionerul.

 "Îmi asum această vină"

Cosmin Contra a menţionat că îşi asumă eşecul din Liga Naţiunilor. "Din păcate nu am reuşit să înscriem mai multe goluri. Am fost şi într-o grupă cu Serbia, echipă care a fost la Cupa Mondială, şi care a meritat primul loc. Dar felul în care ne-am bătut în fiecare meci mă face să fiu încrezător în preliminariile pentru Campionatul European. Pentru mine e clar că neîndeplinind obiectivul e un eşec, dar sunt fericit că am văzut azi pe teren nişte băieţi care au dat totul. Am avut câteva ocazii şi puteam să intrăm la pauză cu 2 sau 3-0 liniştiţi. Însă noi vedem întotdeauna partea mai puţin plină a paharului, care există, e adevărat. Îmi asum această vină, dar joacă şi adversarii, iar unii dintre ei sunt puternici", a afirmat antrenorul care a dezminţit că ar avea oferte de la cluburi din Arabia Saudită.

Echipa naţionala de fotbal a României a învins selecţionata Muntenegrului cu scorul de 1-0 (1-0), marţi seara, pe Gradski Stadion din Podgorica, şi s-a clasat pe locul al doilea în Grupa a 4-a din Seria C a Ligii Naţiunilor. În urma acestui rezultat, România a căzut în urna a patra la tragerea la sorţi a preliminariilor Campionatului European din 2020. "Tricolorii" aveau nevoie de un golaveraj mai bun pentru a se clasa în primele două locuri secunde ale Seriei C din Liga Naţiunilor. "România se va afla în urna a patra valorică la tragerea la sorţi a preliminariilor EURO 2020, care va avea loc în 2 decembrie, la Dublin", a anunţat Federaţia Română de Fotbal pe site-ul său oficial.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel