România a pierdut peste 6,67 milioane dolari dintr-un împrumut al BM
Peste 6,675 milioane de dolari dintr-un împrumut acordat României de către Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BIRD) - divizia de investiţii a Băncii Mondiale - a fost anulată, deoarece partea română nu poate utiliza aceste sume până la data prevăzută, potrivit informaţiilor publicate pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice (MFP).
BIRD a acordat un împrumut în valoare totală de 150 de milioane de dolari pentru proiectul de diminuare a riscurilor în cazul producerii calamităţilor naturale şi pregătirea pentru situaţii de urgenţă, pe lângă care România beneficiază şi de asistenţă nerambursabilă de şapte milioane dolari.
Beneficiarii proiectului sunt Ministerul Administraţiei şi Internelor, Ministerul Mediului şi Pădurilor, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale.
Analiza Ministerului Finanţelor Publice asupra stadiului proiectului a arătat că MMP are nevoie de majorarea sumelor alocate cu 3,085 milioane dolari, prin realocare în cadrul proiectului, iar ANRM şi MDRT disponibilizează sume care nu mai pot fi utilizate.
BIRD şi-a dat acordul în decembrie 2011 pentru aceste solicitări ale părţii române.
Sumele suplimentare pentru Ministerului Mediului sunt destinate barajului şi lacului de acumulare de la Dridu.
Deoarece partea română nu poate utiliza cei peste 6,675 milioane de dolari din împrumut până la data prevăzută, BIRD a anulat acordarea acestei sume.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News