România a îndeplinit obiectivul stabilit de Comisia Europeană. Ciucă: Avem gaze pentru iarna 2022–2023. Procentul de înmagazinare a depășit 80%
România a umplut depozitele naționale de gaze naturale la un procent de 80%.
Premierul Nicolae Ciucă a precizat că România a umplut rezervele de gaze naturale la capacitatea de 80%:
„Procentul de înmagazinare a gazelor naturale în depozitele naţionale a depășit 80%. România a atins astfel ținta stabilită de Comisia Europeană pentru 1 noiembrie.
Continuăm proiectele deja începute pentru asigurarea independenței energetice a României, precum extracția de gaze naturale din Marea Neagră, care acoperă aproximativ 10% din necesarul de consum al țării.
Așa cum am promis, vom avea suficiente cantităţi de gaz pentru iarna 2022–2023, astfel încât să protejăm consumatorii casnici, IMM-urile, serviciile sociale și industria critică“, a scris premierul Ciucă pe Facebook.
Ciucă, anunț despre voucherele de 50 de euro: PNL a discutat continuarea programului
Biroul Executiv al PNL, reunit luni, a discutat despre continuarea programului privind acordarea de vouchere de 50 de euro persoanelor vulnerabile, a declarat preşedintele partidului, premierul Nicolae Ciucă.
"Au fost discutate, pentru că ne preocupă la nivelul PNL, măsurile pe care putem să le luăm în continuare pentru sprijinul persoanelor şi familiilor vulnerabile. Aici sunt deja programele în derulare, acele programe ale voucherelor care vor continua să fie asigurate până în 2027 (prin fonduri europene, pentru persoane vulnerabile - n.r.). Şi, de asemenea, am discutat la nivelul partidului decizia de a susţine continuarea programului de asigurare a voucherelor de 50 de euro la fiecare două luni de zile, (...) acele vouchere de 50 de euro, pe care le-am asigurat în semestrul doi, şi vrem să propunem să fie asigurate şi anul viitor. (...) Pe primele şase luni de zile, cum am făcut şi anul acesta, încă şase luni de zile, ca să putem să vedem la jumătatea anului viitor, în funcţie de rectificarea bugetară, care este posiblitatea de continuare a programului", a explicat el, într-o declaraţie de presă susţinută la Palatul Parlamentului, unde s-a desfăşurat şedinţa conducerii PNL.
Nicolae Ciucă a menţionat că în cadrul reuniunii au fost abordate aspecte care ţin de activitatea guvernamentală, cu accent pe continuarea demersurilor pentru o cât mai mare absorbţie a fondurilor europene (citește continuarea AICI).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News